Din cauza aceasta, şi numai din cauza aceasta, trebuie să înţelegi că aşa-zisul "măr interzis" a fost îngăduit totdeauna. Dacă nu era permis, nu eram nici eu, să umblu cu prolegomene, dar nici tu, să bagi la cap despre necesitatea ispitei şi despre imposibilitatea fiinţei în lipsa unui banal şi dulce şi acru şi fără de moarte măr. Un singur exemplu-i suficient pentru a realiza importanţa vitală a cestui pom ademenitor, mai ales când locuieşte-n grădina altuia. Dacă ai văzut, şi cred sigur că ai văzut, cum se colindă cu „flori-de-măr” şi cum se pun crengi de măr în apă, înainte de Crăciun, tocmai pentru ca să înflorească-ntru mereu aşteptarea şi întâmpinarea Naşterii Domnului, este de prisos orice argument în favoarea ademenelii. Dacă, în sensul acesta, s-au făcut speculaţii răutăcioase la nivel biblic, dar şi la genunchiul broaştei, toate au fost şi mai sunt doar aşa, de chichi, de sanchi... de florile-mărului, adică. Aşa, ca să-i stea bărbatului măru-n gât, dacă lăcomeşte! Aşa, ca să nu râvnim la mărul altuia! Aşa, ca să cultivăm şi să avem mărul nostru, fiecare! Dar să nu refuzăm niciodată, când cineva ne dă un măr la poartă, peste gard, de poftă, de chichi, de sanchi... de toate la un loc! Alt fel, acest copac-pom putrezeşte-n grădina Aceea şi-n toate grădinile din lume, iar şarpele se usucă plângând! Nu?... Aşadar, „Hai la mere!... (lumea se fereşte)... gratis, pe gustate!... hai la mere!/ crengile se rup de mere!... lumea are alte puncte de vedere!// Iată, mama (cu pestelca plină) stă încet la poartă şi aşteaptă,/ poate vine pofta să scurteze drumul de la vorbă pân-la faptă!// Iată, vine tata din grădină, numai mere poartă-n buzunare,/ şade lângă mama şi îndeamnă: hai la mere tămăduitoare!// Lumea se fereşte cu sfială!... şi cu spaimă lumea se fereşte!/ trece lumea, nu vrea să audă, nu pricepe că-i dumnezeieşte!// Trece timpul surd... se rupe mărul de atâta dulce-grea povară,/ cade pe lungimea unui şarpe lămurit că trebuie să moară!//... Dacă astfel este „cum-se-cade”, ce cădere, Doamne, ce cădere!/ Strig prin Lumea asta fără lume: hai la mere gratis, hai la mere!”
Acestea fiind zise, te invit sub măr! Sub „mărul de lângă drum”, pe care l-a pus Mihai Beniuc: „Sunt măr de lângă drum şi fără gard./ La mine-n ramuri poame roşii ard./ Drumeţule, să iei fără sfială,/ că n-ai să dai la nimeni socoteală!”//... Nu-i aşa că-i frumos!... Dacă nu vii, vorba mamei, ai să iei „pasul şi lovitura”! Hai, că se îneacă şarpele-n lacrimi!
