O UMBRĂ ALBĂ (III)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Da, ea este! Umbra Albă! Se apropie! Îmi face semn să stau! Se apropie! Nu mă mişc! Şi chiar mi se face un fel de frică devastatoare, mă încearcă un fel ciudat de spaimă, o cutremurare fără precedent! Şi asta cu atât mai mult cu cât, până acum, a păstrat distanţa "legală", distanţa "prescrisă", distanţa "ursită"! Şi, iată, hodoronc-tronc, e aproape de mine, din ce în ce mai aproape! Parcă-mi pare rău şi parcă n-aş vrea să mai dau nas în nas cu ea! Parcă am uitat toate întrebările pe care aveam să i le adresez! Parcă mi-a luat minţile cel Bun ori cel Rău! Parcă sunt alt Ceva, alt Cineva!... Aşa-mi trebuie, dacă am îndrăznit să ies din clopotul de sticlă al ignoranţei, din carapacea indiferenţei, din nepăsarea fundamentală! Aşa-mi trebuie, dacă n-am ascultat-o pe mama! Oricum, încerc să-mi iau inima-n dinţi, să-mi vâr curaj în instalaţiile meta/fizice, să văd jumătatea plină a cănii, să nu mai dârdâi ca un prost şi ca un laş în faţa iminenţei şi a "eminenţei" care, iată, mai are două dumitriţe-distanţă... şi gata... e lângă mine, e-n braţele mele, sunt în braţele ei, sunt cum vrea ea, este cum vreau eu...! Oare chiar aşa va să fie? Şi ce, dacă va fi alt fel? Dacă va fi alt fel, oare ce fel de alt Fel va fi? Cred că-i mai bine s-aştept Momentul, să nu mă mai alimentez cu suspiciuni şi să nu mai dau apă la moară atâtor presupuneri ne/faste, atâtor verdicte şi ipoteze! Dar nu pot scăpa de gândul sfărmător: oare a mai trecut vro ceva, vro cineva prin asemenea stranietate? Şi, dacă a trecut, eu de ce nu am aflat? Oare de ce nu mi-a spus nimeni cum a fost, dacă a fost?... Sigur că da, gata, iat-o, e aici, chiar la o răsuflare distanță de răsuflarea mea! Dumnezeule, ce Albă-i! Ce fel de umbră mi-i dat să întâlnesc, după atâta şi atâta pândire, urmărire, căutare, visare! Văd cum umbra Albă a unei mâini Albe de umbră Albă îmi face semn să nu mai fiu prăpăstios, îmi "spune" să mă liniştesc, să nu mă mai hâţân de teamă! Şi chiar îmi surâde, însă nu sardonic, cum mi s-a părut că mi se pare ieri! Şi o aud! Ce voce eterată! Parcă izvorăşte din adâncul/înaltul unor muzici măiestre, dintr-un fel de timbru infernal amestecat cu timbru paradiziac! Şi o aud: "De ce umbli pe coclauri, noaptea? De ce nu ai răbdare? Eu sunt sora Celeilalte! Eu sunt Albă! Ea este Neagră! Înţelegi? Sunt sigur că Învăţătorul ţi-a zis că umbra morţii este Albă, iar umbra vieţii este Neagră! Du-te acasă şi ai răbdare! Află Cine eşti sau Ce eşti, şi stai cu minte şi cuminte! Şi adu-ţi aminte de Mihai Eminescu! Da?"...
Plec învârtindu-mă de bucurie, dar şi de forţa pe care numai victoria o poate da! Şi-mi amintesc de Mirele Moldav al Poeziei: "Căci vis al morţii-eterne e viaţa lumii-ntregi"!... Nu?

Citit 560 ori Ultima modificare Luni, 04 Octombrie 2021 23:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.