O CUCOANĂ INDIFERENTĂ

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Hei, tu, care eşti acolo! Hei, tu, care eşti Aici! Te strig de-o viaţă întreagă, însă nu mă auzi, nu vrei să mă auzi, nu ştii să mă auzi...chiar nimic, nimic, nimic nu catadicseşti să-(mi) zici! Te rog să-(mi) spui măcar dacă ţi-am greşit cu ceva! Te rog să-(mi) spui măcar dacă am atins vreodată numele tău! Te rog să nu mai stai pe gânduri şi să mă anunţi care-i diferenţa dintre bine şi rău! Adică, e rău că am fost născut, ori e bine? Oare trebuie să-(mi) aplaud alcătuirea, ori trebuie să intru în pământ, de ruşine?...Ce tară, ce chichiţă, ce racilă, ce taină o fi la mijloc şi la capete, de taci aşa tare? Consider că merit (şi eu, nu numai ceilalţi) o astfel de mică atenţie, o ieşire din labirint! Consider că nu-ţi ştirbesc onoarea, dacă aş fi primit la masa (ta) cu ambrozie şi nectar, cu preotese şi absint! Hai, încearcă, te rog foarte frumos, te conjur! Cheamă-mă chiar acum! Chioaro! Chiar nu vezi că nu mai pot să-ndur? Chiar te doare în pălărie că  „suspin şi sufăr/ lângă lacul cel albastru, încărcat cu flori de nufăr?” Chiar ţi se fâlfâie, nenorocito, estetico, urâto, frumoaso, hahaleră ce eşti, că mi-i dor să mă apropii de dumneavoastră... (să nu-mi mai reproşezi că te tutuiesc, da?)...să gândesc (şi eu) ca-n poveşti, să nu-mi mai vină (îmi fiecare clipă) pofta de a mă zvârli pe fereastră?

Chiar ţi se fâlfâie steagul nemuririi? Ştiu că eşti nemuritoare, ştiu că nimeni nu se poate lua la trântă cu măria ta! Însă, iertată fie-mi îndrăzneala şi pedepsit fie-mi curajul sâcâitor, ce-mi ceri să-ţi fac pentru ca să nu te mai comporţi aşa? Ce ofrande (şi pe care altar) să-ţi aduc pentru ca să nu mă mai consideri nevrednic, nemilos şi nemuritor? Oare ceilalţi sunt mai acătării, mai deştepţi şi mai supuşi, de nu aşteaptă (ne/răbdători şi smiorcăindu-se) pe la porţi şi pe la uşi? Da, pe la porţile şi pe la uşile tale, veneră! Pe la geamurile tale, cucoană indiferentă, fără cusur şi stăpână peste tot!...Hai, deschide-ţi inima, scoate-ţi sufletul pe tavă! Ai oleacă de milă şi faţă de mine, nu numai de ceilalţi, spăimântaţii şi dependenţii de tine şi de savaot!...Dacă mie nu mi-i teamă de tine, şi dacă eu nu sunt bigot, înseamnă că n-am dreptul la tămâie şi la lumânare, înseamnă că nu merit nici un compliment/complement de loc, de timp şi de mod? Adicătelea, aici şi acum şi veşnic, aşa, ca un psalm în surdină, către baierele cerului, lângă sfeşnic?!

Hei, tu, care eşti Acolo! Hei, tu, care eşti Aici! Îndură-te, caută-n rezervele tale de milă, pune-ţi caru-n piatră...şi vino cu totul şi cu toatele! Mă auzi? Şi, măcar când te strig, nu mai sta cu spatele!

Citit 914 ori Ultima modificare Vineri, 15 Octombrie 2021 23:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.