După-amiaza unui Zimbru (I)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Într-o după-amiază, nu chiar de mult...(să tot fie unsprezece kilometri liniari de atunci)...hotărăsc să agăţ o femeie frumoasă şi deşteaptă. Nu pentru ce crede ori speră nu ştiu care (oarecare) cititor împătimit de cancanuri aiuritoare, nu pentru ce gândeşte un amator de mondenităţi stupide, ci pentru a-mi poza (metaforic şi serios vorbind) întru intenţia mea de a de/scrie cel mai frumos poem despre cea mai importantă şi in/descriptibilă zi din viaţa unui substantiv feminin, singular, din muşchiuleţ şi osişoare, stăpân şi stabil pe cap şi pe picioare. Pe scurt, una dintre rarisimele exemplare încă aflate în circulaţie prin Orânduiala Capitalistă. Şi mai pe scurt, un om cu sexul opus, departe de orice evaziune sentimentală şi cu talpa frumos şi adânc apăsată pe frâna libidoului şi a oricărui gând anormal. 

Menţionez că această după-amiază e specială...(e după-amiaza unui zimbru, nu a unui faun, adicătelea)...şi că am făcut eforturi teoretice şi practice deosebite şi remarcabile pentru ca întâlnirea asta să triumfe, să fie acoperită cu lauri pe care-i cultiv în grădina mea suspendată şi mobilă, din care mai şi mănânc, din când în când, când n-am ţelină, dar pe care nu mă culc niciodată!

În consecinţă, gătit mai abitir decât prim-ministrul Take Ionescu, fluierând Oda Bucuriei şi oglindindu-mă îndelungat, c-o tufănică mov indiscret la rever, dar şi c-o inimă mult mai mare decât una de zimbru ticăindu-mi apoteotic la intrarea în piept, mă dau jos din bloc şi pornesc (sprinten) spre locul unde cred şi ştiu că se găsesc femei frumoase şi deştepte. Locul nu-i departe. Cam un kilometru cub mă desparte de împlinirea visului meu. Merg şi delicat, şi ţanţoş, şi studiat. Dar mă şi cercetez prin vitrinele cu manechine, să văd dacă mai trebuie vreun retuş, vro intervenţie la constituţia-mi ţeapănă ca prepeleacul, vro corectură la figură. Nişte cunoscuţi (din ăia şi din alea) trec pe lângă mine, îşi dau coate, scuipă coji şi hlizesc democratic. Nu-mi pasă. Nu mă opresc. Nu mă răzgândesc. Sunt prea hotărât în mersul şi-n demersul meu. Merg până la capăt. Mă uit la ceas. Merge bine. Nu-i târziu. Dar nici aşa devreme nu-i. Vremea-i splendidă. Numai bună de realizări. Numai potrivită pentru a pipăi conturul unui vis, pentru a atinge şi a demonstra ceea ce trebuie demonstrat, argumentat. Fiindcă, dacă demonstraţie nu e, nimic nu e! Nu?

Se aude clopotul de vecernie la Eternitatea. Înseamnă că mă apropii. Înseamnă că nu-s departe de cel mai frumos poem, de cea mai frumoasă înserare lângă cea mai frumoasă femeie!...Intru-n cimitir. Umblu-ncoace şi-ncolo. Ce minunate-s şi singure-s dumitriţele pe morminte!...(Stai să vezi!)

Citit 731 ori Ultima modificare Duminică, 17 Octombrie 2021 23:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.