Da, sigur că da... în ziarul de ieri ziceam că intru-n cimitir să întâlnesc o femeie frumoasă şi deşteaptă! Da, iată banca de rezerve! Iată banca pe care stă ea, acea căutată pentru ca să-mi pozeze întru Arta Cuvântului! Da, ea este! N-are cum să fie alta! Că-i frumoasă până dincolo de turla bisericii, până dincolo de văzduh şi până dincolo de ce cred eu că se numeşte Cer! Oare-o fi şi deşteaptă pe măsură, corespunzătoare aşteptărilor, visurilor şi căutărilor mele? Mă apropii de ea! Nu se uită la mine! Parcă ştie că avem ceva deosebit de rezolvat împreună! Nici nu ştiu cum să continui! Parcă-mi vine să abandonez ideea! Parcă-mi vine să nu mă mai complic/implic atâta!... Dar paşii nu mă ajută! Paşii mă duc la ea! Paşii îmi urmează hotărârea mea in/explicabilă!... Dumnezeule, şi grădina asta ce mă mai apasă-nspre pământ, înspre sub/pământ!... Că aşa am zis: am grădină suspendată şi mobilă! Şi, ca atare, o car cu mine, da? Nu-i aşa de grea, da-i importantă! Şi-i doldora de lauri înfloriţi, numai buni de încununat victoria pentru care am venit aici, în cimitirul Eternitatea, aproape de femeia asta halucinantă! Şi care, iacătă, îmi face semn cu mâna şi cu ochii, chiar mă roagă să mă aşez pe banca ei! Şi eu nu pot să n-o ascult! Nu pot s-o refuz! Nu pot s-o fac pe politicosul invers! Nu pot să mă comport anapoda, după ce am râvnit devastator clipa asta ireversibilă!
Da, aşez grădina... (grădiniţa, mai bine spus)... la picioarele femeii! Picioarele femeii sunt lungi/înalte până la capăt! Şi capătul întâmplării nu se vede, nu ştiu când va fi, cum va fi, unde va fi!... Elegant şi persuasiv, Alcătuirea se ridică... (se înalţă, adică)... de lângă mine şi începe să se pregătească să-mi pozeze pentru ce crede şi ştie că am de făcut!... Da, începe să se pregătească de arătare... începe să se desfăşoare prin jurul grădiniţei aşezate pe alee... începe să se înfăşoare şi să se onduleze în jurul secundei, în jurul gândului meu, în jurul imaginaţiei mele fără precedent... şi începe...!... Şi o văd Acolo, tocmai Acolo, stătătoare pe marginea de sud a celui mai blând nord din istoria geografiei! Şi ţine pe genunchi un caiet cu linii paralele orizontale! Sau, cel puţin mie, aşa mi se pare! Fiindcă asemenea splendoare n-are nici spaţiu, n-are nici timp, n-are coordonate! Mulţumită cestui fel de sublim au căpiat şi au murit regi şi împăraţi şi faraoni, dar au şi mugurit şi înfrunzit şi înflorit nişte naivi sărăntoci şi păliţi de candoare, ca mine!... Şi o văd cum scoate o călimară cu cerneală dintr-o traistă ţesută cu motive campestre! Şi o văd cum începe să scrie!... (Stai să vezi ce scrie!)
