Chemarea Pădurii (III)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Da, e vocea mamei! Însemnează că trebuie să fie (şi ea) pe aici, pe undeva! Şi chiar încep să cred din ce în ce mai mult că n-a murit! Şi o aud cu douăsprezece versuri tulburătoare ale lui Grigore Vieru: "- Pui golaşi cum staţi în cuiburi/ Fără plăpumioare?/ - Ne-nvelim cu ale mamei/ Calde aripioare!// - Dar când mama nu-i acasă/ şi Ploiţa cerne?/ - Ne-nvelim atunci cu frunza/ Ramurii materne!// - Dacă n-o să vină mama/ Şi-o să cadă frunza?/ - Cum să nu mai vină mama?/ - Cum să cadă frunza?"... Sigur că da! Ce dreptate răscolitoare are Poetul dus să sprijine Basarabia cu braţele crucii şi crucea braţelor sale! Însă, la o privire atentă, se vede şi se aude limpede că nici Grigore n-a murit! N-a murit, fiindcă, iată, mama îmi aduce aminte de el! Căci şi el îmi aminteşte de mama cum numai un Serghei Esenin, şi un Mircea Micu, şi un Virgil Carianopol, şi un Mihai Eminescu, şi un Nicolae Labiş, şi un Ioanid Romanescu... a ştiut s-o facă! Da, uite, dinspre colnicul care duce spre locul supliciului (dar şi al demnităţii) a/celor Dumnezei cu pestelcă şi cu opinci şi cu sapă, apare Muma Pădurii, vai de zdrenţele şi de sufletul ei, cu câte un băţ de sprijin în fiecare mână! Abia mai suflă şi abia mai merge! Şi ne oprim faţă în faţă! Doamne, ce fel plânge Muma Pădurii! Plânge şi-mi spune că, de când s-a tăiat pădurea, să ascunsă prin râpi şi prin podurile oamenilor care mai au oleacă de Dumnezeu! Cică au venit nişte gealaţi şi au vrut s-o prindă şi s-o ducă forţat la un azil din Galaţi! Abia a scăpat cu fuga, sărmana! Cică şi pe fiul ei, Silvan, l-au căutat o săptămână în şir, dar Zeul Codrilor a fost isteţ şi a şters-o în Pădurea Neagră, că germanii nu-s săriţi de pe fix şi nu-şi taie craca de sub cizme! Cică au dat-o afară şi din manualele şcolare! Şi nici în cărţile cu poveşti n-o mai găseşti! Şi cică s-a pus premiu pe sufletul ei! Cine-o pârăşte la Primărie sau cine-o duce fedeleş la Casa Uitaţilor, cică primeşte un kil de zahăr, o găleată cu esenţă de tescovină, un pix de iscălit ştatul cu venitul minim garantat, o şapcă de şmecher cu cozoroc la spate şi un tricou cu fotografia "demnitarului" care a chelit munţii şi a tulit-o ungureşte, să se ascundă în canalizarea unde Attila era amiral, cică!... Sărmana Mumă! Nici nu ştiu cu ce s-o ajut! Se uită la mine cu doi ochi verzi-amărui înlăcrimaţi! Şi-mi şopteşte ceva devastator: "Vezi că mai la deal, dincolo de ţâhla asta, exact pe marginea tarlalei cu păpuşoi, te aşteaptă mama ta! Du-te la ea! Eu merg până-n Bursucani, poate-şi face milă careva şi-mi dă niscaiva cartoafe, că n-am mai pus nimic în gură de când cu prigoana de după distrugerea minunatei mele păduri!". (Publicitate: "Zdrobiţi orânduiala cea crudă şi nedreaptă...!")... (Stai să vezi!)

Citit 892 ori Ultima modificare Miercuri, 27 Octombrie 2021 23:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.