Sărut mâinile mamei şi mă aşez pe covorul de frunze, faţă-n faţă cu ea! Când să încep a mânca din strachina cu chişleag, dinspre inima codrului apare Muma Pădurii, bucuroasă, sănătoasă şi însoţită de fiul ei, Silvan! În spatele lor, un lup! Şi zeci şi sute de păsări! Şi căprioare! Şi iepuri! Şi altele! Şi-l ascultăm pe lup:
"uită că-s flămândul vânătoarei tale!/ de atâta foame, ştii că nu mai pot!/ nu am nici o frică, am să-ţi ies în cale,/ glontele să-mi treacă prin lumină, tot!// mai trimite-ţi câinii tocmai către lună!/ n-or să mă găsească! strigă-i înapoi!/ să nu-mi fie noaptea falsă noapte bună,/ pune-i să mă latre ca pe lup la oi!// de atâta vreme stau în vizuină!/ până chiar şi moartea asta m-a uitat!/ te-am simţit în preajmă! era lună plină/ şi pustiu în calea glontelui curat!// iată, se aude clopotul răbdării!/ hai, asmuţă câinii! sunt în calea lor/ un flămând zadarnic, refuzat visării!/ trage fără milă, ca să mor uşor!// nu-i nenorocire, nu-i păcat să vină/ salvatoare moartea lupului flămând/ când peste amarul ochilor rugină/ curge şi astupă geamul unui gând!// ce frumos: o viaţă să aştepţi un glonte!/… vânătoarei tale îi rămân dator/ cu această moarte în arome blonde!/... sunt un lup zadarnic şi începător!"//... Sigur că da! Frumos, trist şi adevărat! Şi-l ascultăm şi pe Silvan:
"n-am mai fost la mama de atâta vreme!/ nu mă mai aşteaptă! - zic şi eu aşa!/ tata mă îndeamnă: vino pân-acasă,/ vino şi mai du-te pe la maică-ta!// trece-un cuc bezmetic, drăgostit de toamnă/ şi uitat să-l doară-n cântec vremea rea!/ zice "cu", mai zice "cu" încă o dată,/ parcă zice: du-te pe la maică-ta!// tocmai de-astă vară, naltă ca tăcerea,/ nişte mătăciune-mi spune chiar aşa:/ vino pân-acasă, cucul se usucă.../ cine să se ducă pe la maică-ta?// chiar o bâzâială, cum de calul popii/ când căldura cade lată în vâlcea,/ se aude peste toată lumea asta:/ băăă, vino şi du-te pe la maică-ta!// lupul, cea mai tristă fiară a pădurii,/ frate-al căprioarei duse undeva,/ zvârle hau în geamul meu dinspre uitare:/ hai, Ioane, du-te pe la maică-ta!// cuc şi mătăciune, tată, calul popii,/ lup... ehei, ce vremuri!... oare cine va/ mai veni să-mi scoată ochii la plimbare/ printre lacrimi lunge pân-la maică-mea!"//... Dinspre canton, beat şi cântând, cu pălăria pe ceafă şi cu porthartul bălăbănind, cu puşca pe umăr, de parc-ar fi ciomag, apare pădurarul Hurduc! Mama şi Muma se uită la el, îşi fac semnul crucii şi-şi spun, şi ne spun: "Viitor de aur ţara noastră n-are! Cu ghearele şi cu dinţii să aveţi grijă de ce mai este în jur! Da?"... (Publicitate: "Zdrobiţi orânduiala cea crudă şi nedreaptă...!")... (Stai să vezi!)
