Sora mea vitregă are casă-n vârful dealului. După ce i-a murit bărbatul strivit de tractor în fundul râpii, a început s-o ducă şi mai rău. N-are aproape de nici unele şi nici nu dă semne că ar vrea să aibă, adică să se întrebuinţeze cum femeile din cest cătun binecuvântat cu trei fântâni, cu toate gospodăriile la marginea satului, cu schit, cu horă de Paşti, cu frică de hoţi şi de Dumnezeu. Sărăcia străluceşte-n bătătura bietei surioare. Se vede tocmai din vârful dealului celălalt cum femeia umblă de colo-acolo, fără noimă, ar vrea să facă şi ea ceva, dar nu ştie...ori ştie, însă nu vrea. Oamenii Zimbrului o ajută cu ce pot, n-o lasă să-i facă de ruşine în jur, prin comună...că tare mai umblă creanga, şi nu numai prin pădure, ci şi prin târg şi pe la moară, prin şapte văi şi-o vale-adâncă...şi tare-i bună de gură, tare-i mai place să-mi reproşeze că umblu cu fălşării când îmi cere o ţigară şi nu-i dau fiindcă n-am sau nu vreau! Când te aştepţi mai puţin, vine la mama, bate-n gard şi-n poartă, cere borş, pătlăgele, făină, varză...că are, sărmana, o droaie de copii! Şi mama-i dă, că doar e fata ei vitregă, după tata, adică!...Iată, e primăvară toată ziua şi toată noaptea! Fiecare îşi greblează, îşi ară, îşi pune traista-n băţ, plânge sau râde, după cum îi este felul să se bucure de plaiul mioritic şi de părerea lui Lucian Blaga despre Veşnicie! Toate gospodinele-şi pun cloşti prin oboroace şi prin poduri...că-i foarte bună cărniţa de pasăre, măcar o dată pe săptămână, când dumnezeii cu pestelcă şi opinci îşi permit să-şi mai hodinească trupurile ostenite de atâta sapă, hârleţ, cazma, furcă, secure, greblă...şi alte instrumente şi scule de alungat sărăcia din ogradă, de a câştiga un loc la gazeta de perete şi de marginea drumului, de a crede că nu fac degeaba umbră istui pământ!...Da, e primăvară, e foarte primăvară...cum n-o să mai fie niciodată! E duminică! Marghioala, sora vitregă, bate şi strigă la poartă! Mama-i deschide şi o invită să ia loc pe prispă! Îi dă un păhăruţ de rachiu, o turtă...şi o sfătuieşte să se apuce de muncă! Asta-şi drege glasul, mai cere un rachiu şi promite c-o să sape şi-o să prăşească tot ce-i iese în cale! De bucurie, mama-i dă şi o cloşcă porumbacă, pe care tocmai voia s-o răsclocească! Îi dă şi douăzeci de ouă din strânsură, că nu-i bine să te apuci de înmulţit găinile cu ouă din propria-ţi gospodărie, cică! Marghioala sare-n sus şi-n jos de bucurie, chiuie, pleacă învârtindu-se, că n-are decât vro sută de metri până-n vârful dealului! Cum ajunge, instalează cloşca-ntr-o iesle părăsită, căci vaca i s-o stins de foame şi de boală! Până aici, toate bune, cum trebuie să fie! Peste o săptămână, mama se duce-n vizită la fata vitregă, să vadă cum îi merge porumbacei de pe ouă!...(Stai să vezi tărăşenie!)
Demult...într-o Primăvară (I) Scris de Ion Zimbru
