DOR de VREMELNICIE

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Ieşise din trup şi umbla pe afară. Şi parcă vroia să întrebe Ceva. În fiecare zi, de dimineaţă până-n seară, umbla încolo şi încoace, dar fără izbândă umbla. Şi tot aşa, tot aşa... până când s-a resemnat şi a vroit să se întoarcă în trup, dar a văzut că nici trup nu mai avea. Aşadar, s-a oprit pe marginea unui drum oarecare... şi a început să plângă cu vorbe. Uite-aşa plângea: "Şi eu am fost o dată ca niciodată, aşa cum va să fii şi tu, aşa cum va să fie şi el, aşa cum va să fie şi ea! Numai că eu nu Aici am fost odată ca niciodată, ci cu totul şi cu totul în alt Undeva! Şi, vă rog să mă credeţi, tare mult aş fi vrut să fiu Aici, cu voi! Tare mult aş fi vrut să am şi eu Înainte şi Înapoi! Să am şi eu Ieri şi Azi şi Mâine! Să mă joc şi să fac şi eu Pâine! Să fac şi eu băieţi şi fete şi jucărele! Să am şi eu steauă, cum aveţi şi voi stele! Să trăiesc şi eu, şi să mor şi eu! Nu aşa, să mă satur şi să mă plictisesc de atâta şi atâta Veşnicie! Nu aşa, fără nici un Dumnezeu! Nu aşa, însingurat şi inutil ca orhideea-n Pustie! Vedeţi? Vedeţi că nu mă vedeţi? Auziţi? Auziţi că nu mă auziţi? Vă rog frumos, foarte frumos vă rog să înţelegeţi că voi nu aveţi nici o vină! Voi nu aveţi nici o vină că "aţi fost" născuţi, dar eu sunt vinovat că "m-am" născut! Întotdeauna voi veniţi să luaţi Lumină! Însă eu nu am cum să iau, pentru că eu sunt mereu la Început! Şi ce să fac? Spuneţi-mi voi: ce să fac pentru ca să nu mai fiu Aşa, să nu mai fiu Punctul de Plecare şi de Sfârşire, să nu mai fiu Scânteia lui, a ei şi a ta? Dacă aţi şti cât mi-i de dor de Vremelnicie, v-aţi strădui să mă vedeţi şi să mă auziţi, aţi lua fiecare de la fiecare şi mi-aţi da şi mie, să văd şi eu ce însemnează Fericire, ce însemnează triumf pe veresie... să stau şi eu numai o seară, măcar o seară, cu iubita, la poartă ori la marginea unui sat, să tăcem la stele şi să mâncăm biscuiţi! Să văd şi eu cum mama face turte şi cum lăcrămează de dorul copiilor ei! Să văd şi eu cum tata sapă o fântână şi se îngână cu pasărea nestemată din salcâm şi din tei! Şi să veniţi şi voi la Moartea mea, cum vin şi eu la Moartea voastră! Şi să tăceţi, cum tac şi eu... şi vin şi bat la fiecare poartă, la fiecare fereastră... şi mă rog pentru somnul vostru liniştit şi încet şi adânc şi deschis... şi am grijă să nu vă fie frică de Neant, să nu tremure Universul şi să nu picaţi din Vis!... Spuneţi-mi: mă vedeţi? mă auziţi? dacă mă vedeţi şi dacă mă auziţi, daţi-mi o picătură de apă şi nişte biscuiţi!"
Nu se mai aude plânsul cu vorbe. Nici plânsul fără vorbe nu se mai aude. Oare unde s-o fi dus?... Ce vremuri de restrişte şi ce timpuri crude! Exact aşa!... Exact aşa mi-l aduc aminte în fiecare zi, de dimineaţă până-n seară: ieşise din trup şi umbla pe afară! Şi parcă vroia să întrebe Ceva!

Citit 522 ori Ultima modificare Luni, 29 Noiembrie 2021 22:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.