SĂ NU-L UITAŢI NICICÂND, NICIUNDE ŞI NICICUM,/ nici o clipită, nici în vis şi nici pe drum/ - eu am greşit şi l-am uitat/ - ce hazardare şi păcat! - / şi-acum nu pot să spun celebrul „ergo sum” (!)
Și doar ştiam de la părinţi, de la bunici,/ din moşi-strămoşi cum că nimic nu e la ghici/ - ştiam, dar n-am vrut să-nţeleg/ că fără el nu sunt întreg,/ sunt un pierdut, nu-s nici acolo, nici aici (!)
Nu cred că sunt nici subiect, nici predicat,/ nici plus, nici minus, nici bolnav, nici vindecat/ - şi nu mai am numărător/ şi nu mai am nici numitor/ pentru c-am vrut mai mult decât ce mi s-a dat (!)
Și doar ştiam că-n pământesc şi în ceresc/ e minunat să dau mai mult decât primesc,/ îns-am uitat să mai şi-ascult/ şi am râvnit să iau mai mult/ şi-acuma sunt biet substantiv funambulesc (!)
Nu-i nici de plâns şi nici de râs şi nici uşor/ să văd, s-aud că nici nu urc, nici nu cobor,/ să fug din preajma orişicui,/ chiar şi din preajma nimănui/ - sunt osândit să nu trăiesc, dar nici să mor (!)
Vezi ce-am păţit, vezi ce urât şi cum plătesc/ (ne)vrednicia de a fi (ne)omenesc?/ vezi cum mă chinui şi suport/ să fiu mort viu, să fiu viu mort?/ acum degeaba cer hatâr dumnezeiesc (!)
Din ce în ce mai mult mi-i teamă că nu am/ să pot a-(mi) pune (la nesaţ) gură de ham/ - şi în zadar nădăjduiesc.../ sunt piază-rea... sunt picaresc,/ mă simt intrus, molipsitor, nitam-nisam (!)
Dar nu blestem, nici nu mă-ntrec în aoleu,/ sunt vinovat, nu-s nici habotnic, nici ateu/ - şi cred şi-aud şi văd şi ştiu/ - chiar dacă mie mi-i târziu -/ CĂ NU-I... FRUMOS... NIMICA... FĂRĂ... DUMNEZEU (!)
