Da, sigur că da! Citesc la lumină de Lună a noastră! Citesc la lumină de Steauă a Mariei! Citesc la lumină de Steauă a mea! Citesc la lumină de Steauă a lui! La lumină de Steauă a ei! Toate luminile sunt perpendiculare pe scris şi pe citit! Şi toate păsările nopţii şi toate florile nopţii sunt cu auzul şi cu văzul perpendicular pe scrisul care aşteaptă citire! Şi încep înaltă lectură: "Chiar am trăit clipite mai lungi ca totdeauna.../ tâlharul niciodată nu se născuse (încă)...!/ stătea degeaba timpul cu anii pe tarabă.../ candorile şi dorul treceau frumos pe lângă/ săracul biometru strigându-şi marfa-n lume,/ poate mă prinde mila şi iau măcar o iotă/ din multul scump şi lacom, aşa, să nu se rupă/ tictacul în clepsidră şi aţa-n papiotă!// Şi am rămas acolo!... aici doar alter ego-i,/ doar palida părere şi restul celui care/ a mers cu veşnicia de-a dura şi de-a merchea,/ şi-a dat-o jos din taină, şi-a (s)pus-o la-ntâmplare,/ aşa, să-i piară pofta, să-şi urle-n gol trufia/ de-a crede că-i stăpână pe vii, pe morţi, pe toate,/ să-şi pună frâu la spaţiu, la timp şi să audă, să vadă totdeauna-ntr-o clipă cum se poate!// Şi, uite, dinspre nimeni, din ce în ce mai tare,/ se naşte şi scânceşte, scrâşneşte şi s-arată.../ (aşa, ca o părere de rău a veşniciei).../ tâlharul şi sărmanul şi hâdul niciodată,/ şi-(mi) cere socoteală (a)celui de aicea.../ [(a)celui de acolo n-are curaj să-i ceară].../ Timpul şi-nghite Spaţiul şi moare pe tarabă!/... [doar Clipa de Atuncea (scâncind) se desfăşoară!"//... Maria înmărmureşte-n uimire şi-n admirare! Tace cam cât Luna se suie la jumătatea distanţei dintre răsărit şi amiază! Apoi, cu vocea desprinsă parcă din „vocile nopţii”, cum zice prozatorul Augustin Buzura, copleşeşte tot împrejurul cu un poem magnific al lui Ioanid Romanescu: „dincolo de speranţă m-a aşteptat suferinţa,/ dincolo de suferinţă m-a aşteptat poezia,/ dincolo de poezie nu există nimic!”... Apoi, după consternarea firească, pentru ca să nu ne uităm rostul de oameni pe Pământ, zic: „Marie, te rog frumos, mergi şi mâine, marţi, dimineaţă, cu mine, la cules?”... ”Merg, merg cu tine oriunde, oricum şi oricând, la cules!” - răspunde Maria. Desigur, ne urăm noapte bună, dacă ni se pare că nu-i destulă atâta dumnezeire... şi plecăm în imperiul somnului, fiecare abia aşteptând cu nerăbdare să umble prin visul celuilalt! Doamne, ce minunat mă visează Maria! Oare ea ce crede despre felul în care o visez? Îmi propun s-o iscodesc mâine, în zori, când mergem la deal! Că mult ne-a dat Dumnezeu de umblat şi de cules!... (Stai să vezi!)
Două zile cu Maria la cules (III) Scris de Ion Zimbru
