Sigur că da! Taman astăzi, în data din titlu, pe/trecem Opt Zeci şi Nouă de Ani de când Tatiana Cereaciuchin l-a născut pe Nichita Hristea Stănescu, cel care va avea să Controleze Poezia contemporaneităţii Sale, această Calitate aducându-i Premiul Internaţional Johann Gottfried von Herder, în anul 1971! Viaţa acestui Poet din Prima Linie a Poeţilor Universali a fost aceea a unui Boem constructiv, fără de care nu se poate reuşi nici un Salt Sublim şi Periculos pe Ordonata şi pe Abscisa Reginei Literaturii, Poezia!
Sigur că da! Mă număr printre cei Două Zeci şi Patru de gălăţeni temerari, care se pot lăuda că au intrat cu Evlavie şi cu Lacrimi în Casa/Sanctuarul Naşterii lui Nichita, în anul 1986, când Comunitatea ploieşteană şi Uniunea Scriitorilor din România sărbătorea Două Zeci de Ani de la apariţia volumului „11 elegii”, sub grija lui Dan Alexandru Condeescu, Director al Muzeului Literaturii Române, prieten şi critic profund şi complet al UMNS, adică Uzina de Metafore Nichita Stănescu! Dar, cel mai aproape am fost de Cărţile Sale, pe ale căror titluri nu le divulg! Dumneavoastră le ştiţi foarte bine!
Sigur că da! Mă pot lăuda că am în bibliotecă „NODURI şi SEMNE”, ultimul volum antum al lui Nichita Stănescu, volum de poezii realizat/tipărit în condiţii grafice uluitoare într-acea perioadă, volum pentru care l-am invidiat pe Poet! Şi nu cred că există vreun scriitor sincer, care să nu-l fi invidiat frumos pe „Îngerul cu o carte în mână”, cum toţi poeţii vremii (îl) credeau că este şi cum ni se arată într-un poem omonim!
Așadar, rubrica noastră de astăzi trimite un gând înalt înspre Nichita Stănescu, Poetul care a zis și a scris limpede și genial: „LIMBA ROMÂNĂ ESTE PATRIA MEA”. Iată încă un Poem Genial din ultima carte antumă a „Îngerului Blond”, intitulat „Nod 6”! „Mi-aduc aminte, căzusem de pe cal,/ şi stam în iarbă înroşit,/ ca o făptură de oval/ şi de furnici călătorit./ Durerea mea era un principat,/ o ţară putredă, nevorbitoare,/ fostul meu ochi era palat,/ inima mea, un negru soare./ Mi-aduc aminte, căzusem de pe cal/ când tu ai zis de mine/ că mă renaşti din nou regal,/ şi în dureri divine/ – şi-mi dai din nou aceeaşi stea,/ şi-acelaşi cal mi-l dai din nou,/ din nou o să mă urci pe şea,/ cuvânt făcându-mă, ecou.”//...Sigur că da!...Ioanid Romanescu: „Trăiască Poezia şi Marii Visători!”
