Omenirea gunoaielor și gunoaiele Omenirii

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Şi doar am jurat cinstit şi pe cele mai sfinte substantive din lume să nu mai trec în veci de veci pe lângă locul unde oamenii azvârle gunoaie la întâmplare! Parol, acest loc „minunat” se află taman lângă biserică, aşa, poate se-ndură preabunul Dumnezeu şi suie mintea la cap celui credincios care, vorba scriitorului Tudor Octavian, caută cu îndârjire un locşor mai curat, unde să-şi arunce resturile sale din preaplinu-i modern şi contemporan, din greaţa-i „majestuoasă”, din sila-i faţă de bunul-simţ, din indiferenţa-i pe care o poartă şi o răspândeşte în juru-i şi în jurul altora ca pe o epidemie intenţionată, ca pe un morb al ticăloşeniei ajunse la rang de principiu democratic, la paroxism!...Şi se vede foarte bine ce înseamnă „puterea poporului”, „participarea masei la treburile statului”, „implicarea celui de rând la conducerea ţării”...etcetera! Se văd foarte bine „forţa” şi scârboşenia jemanfişismului afişat cu stridenţă! Se vede şi se aude foarte bine ce se întâmplă când „fiecare are dreptul să aleagă şi să fie ales”! Nu?...Autorităţi? Canci! Chiar dumnealor, aceste „distinse” şi egocentrice „demnităţi” capitaliste votate să stea pe Capra interesului public, da, chiar dumnealor, trec/rulează pe lângă omenirea gunoaielor şi pe lângă gunoaiele omenirii – iertaţi coliziunea cacofonică „lângă gunoaie”, dar consider că „merge” în acest context, nu? – şi nu zic, nu învaţă, nu apreciază, nu condamnă, nu depreciază, nu îndreaptă, nu sesizează, nu aplică NIMIC!...Chiar dumnealor organizează şi aprobă cu cinism şi „responsabilitate” tot felul de circuri şi panarame în acest biet Galaţi sufocat de cele descrise mai sus! Parcă nimeni nu mai vrea să știe că oamenii au trebuinţă de linişte, şi nu de behăiturile unor „stele” masculine şi feminine plătite din banii celor care abia mai suflă printre apucăturile imbecililor contemporani! Nu?...[Publicitate: Se uită la mine numai cu un ochi albastru!/ Celălalt ochi albastru îi lipseşte!/ Mă apropii de ea, s-o văd mai bine!/ Nişte câini vagabonzi mă latră omeneşte!/ Şi parcă mă roagă să nu le-o iau/ şi să pricep că-i singura lor avere,/ să pricep că-i regina tomberoanelor/ şi singura care le spune „la revedere”/ când se duc după răsăritul Lunii/ şi după fraţii lor striviţi de tramvaie.../ iar ea, Păpuşa aceasta azvârlită,/ chioara asta de cârpă,/ rămâne „acasă”.../ şi aşteaptă până la moarte, printre gunoaie!” – Costică Prăpăd)

Citit 737 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.