Cum scriam în ziarul de ieri, boxerul gălățean Vasile Lehăduș a avut o viață sportivă bogată/ tumultuoasă, dar și o viață de familie plină de imprevizibil, traversată de multe, foarte multe necazuri/ pățanii/ drame/ tragedii. Când am aflat prin ce a trecut cu întreaga sa familie, am zis că ascult ficțiuni, că nu se poate așa ceva, mi s-a părut incredibil. Oricum, întâmplările au fost/ sunt reale, tragice, răscolitoare, greu de crezut că au putut fi suportate de un bărbat, fie el și boxer, și de o femeie, doamna Mariana, nevasta lui Vasile Lehăduș.
Așadar, suntem în vara anului 1976. Frumos, perspective luminoase, gânduri bune, cărări și drumuri promițătoare pentru Vasile și Mariana, tată și mamă a două fetițe: Camelia și Corina. Camelia are șapte ani, iar Corina are doar câteva luni. Vasile trăiește din plin gloria sportivă. Doamna Mariana se bucură de succesele soțului său, de liniștea pe care amândoi știu și pot s-o aducă/ pogoare în mijlocul familiei, în trupurile și sufletele celor două copilițe. Viața curge fără cusur, fără meandre deosebite, fără semne prevestitoare de furtună, de rău, de necaz, de lacrimă, de tristețe. Dar - uite-așa, pentru ca să se vadă și să se audă cum funcționează imprevizibilitatea celestă și arbitrarul universal - vine o zi ca oricare altele, cel puțin aparent, când un vecin/ cunoscut de-al familiei Lehăduș, nea Mișu, îi invită pe Vasile și pe Mariana să meargă la o plimbare cu barca, pe Dunăre. Fiindcă nea Mișu are barcă, dar nu una banală, ci una modernă, cu motor. Zis și făcut. Se pregătesc, își iau cele trebuincioase pentru așa ocazie rară, sunt bucuroși de asemenea posibilitate. Bineînțeles, le iau și pe copile. Și pleacă la debarcader. Și coboară în barcă. Și barcagiul pornește motorul. Și începe croaziera/ plimbarea pe Dunărea albastră, foarte tulbure în această ziuă deoarece tocmai se dragase șenalul. Barca ”merge” frumos, corect, condusă de experimentatul nea Mișu. Vasile, supergreu, stă la prova. Nevastă-sa și cele două fetițe stau la pupa, lângă nea Mișu. Cam prin dreptul Șantierului Naval, doamna Mariana observă că ambarcațiunea are oleacă de apă pe fund. Vasile și nea Mișu o liniștesc spunându-i că orice barcă, orice vas plutitor are apă în santină, dar nu reprezintă un pericol Și o îndeamnă să nu-și facă griji, să nu intre la gânduri negre. Desigur, femeia crede, se calmează... dar apa se înmulțește pe fundul bărcii. Mariana îl roagă pe Vasile să coboare în fluviu, să se vâre dedesubt și să vadă ce se întâmplă de ambarcațiunea ia apă. Boxerul se pregătește să sară în Dunăre, mai ales că-i foarte bun înotător. (Va urma!)
