Negreşit, amicul Grigore vrea să mă sfărâme cu metaforele sale... şi, mai ales, cu sfintele lui Metafore despre Soldaţi, despre Limba Română! Vorba lui Nichita Stănescu... (poetul care a spus foarte frumos, foarte scurt, foarte adevărat și pentru Totdeauna: LIMBA ROMÂNĂ ESTE PATRIA MEA)... ”Poetul, ca şi soldatul,/ nu are viaţă personală. Viaţa lui personală este praf şi pulbere./ El ridică în cleştii circumvoluţiunilor lui/ sentimentele furnicii/ şi le apropie, le apropie de ochi/ până când le face una cu propriul său ochi./ El îşi pune urechea pe burta câinelui flămând,/ îi miroase cu nasul lui botul întredeschis/ până când nasul lui şi botul câinelui sunt totuna./ Pe căldurile groaznice/ îşi face vânt cu aripile păsărilor/ pe care tot el le sperie ca să le facă să zboare./ Să nu-l credeţi pe poet când plânge./ Niciodată lacrima lui nu e lacrima lui./ El a stors toate lucrurile de lacrimi./ El plânge cu lacrima lucrurilor./ Poetul e ca şi timpul./ Mai repede sau mai încet,/ mai mincinos sau mai adevărat./ Feriţi-vă să-i spuneţi ceva poetului./ Mai ales feriţi-vă să-i ziceţi un lucru adevărat./ Dar, şi mai şi, feriţi-vă să-i spuneţi un lucru simţit./ Imediat el o să spună că el a zis,/ şi o să-l spună într-aşa fel încât şi voi/ o să ziceţi că într-adevăr el l-a zis./ Dar mai ales vă conjur/ nu puneţi mâna pe poet!/ Nu, nu puneţi niciodată mâna pe poet!/ Decât numai atunci când mâna voastră este subţire ca raza./ Şi numai aşa mâna voastră ar putea/ să treacă prin el!/ Altfel ea nu va trece prin el,/ şi degetele voastre vor rămâne pe el,/ şi tot el va fi acela care se va lăuda/ că are mai multe degete decât voi./ Şi voi veţi fi obligaţi să spuneţi/ că într-adevăr el are mai multe degete.../ Dar e mai bine dacă-mi daţi crezare./ Cel mai bine ar fi să nu puneţi/ niciodată mâna pe poet!/...Şi nici nu merită să puneţi mâna pe el./ Poetul e ca şi soldatul./ Nu are viaţă personală.”//... Parol, chiar mă gândesc până unde mai ţin suspansurile astea oferite gratis de Papugiu! Auzi, cică vrea să vedem ce mai face hatmanul Mazeppa! Dea Dumnezeu să-l mai găsim acolo pe viteazul cazac, dacă nu l-or fi smuls niscaiva baragladine, să-i ducă bronzul la fier vechi! Că ăştia-s în stare să ducă şi „cloşca cu puii de aur” la fier vechi! Să-şi ducă şi piranda şi puradeii la fier vechi! Să ducă tot la fier vechi! Numai şi numai bunul simţ nu şi-l pot duce la fier vechi! Dintr-un singur motiv nu-şi pot duce bunul simţ la fier vechi: NU-L AU!... (Aveţi puţintică răbdare!)
Trecutul Ultimului Viitor (XVIII) Scris de Ion Zimbru
