Cu paşi corespunzători şi siguri, cu mâna dreaptă la spate, cu ochi spărgători de ziduri şi de timp, Grigore se plimbă agale prin odaie! Seamănă uluitor cu Chivu Stoica în zilele şi în nopţile când îşi măsura duşumeaua prin celula puşcăriei din Doftana! Se plimbă fără ostentaţie, fără să se uite într-un punct anume... şi parcă vroind să-mi sugereze că se află în căutare de Ceva deosebit, să-mi demonstreze că nu-i convine Ceva, să se asigure că nu gafează când va fi să spargă şi această nouă Tăcere! Mă pregătesc să încep să-l admir din ce în ce mai mult pe ilustrul mei adversar din Copilărie! Mă străduiesc să-i dau o replică pe măsură... fiindcă, recunosc, m-a făcut cnocaut cu lectura lui despre Război, parcă de mâinile şi de mintea Mamei sale ţesută la unul dintre multele şi Marile Războaie de Slujire şi Apărare a Frumuseţii şi Tradiţiei Moldave! Îmi vine să-l opresc din plimbare şi să-i spun, adică să-l întreb: "De unde ai atâta putere de filigranare în mintea ta? De unde ai atâta pricepere/spontaneitate şi talent? Sufletul tău parcă-i Orfevrul unui Prezent continuu, sosit din Trecutul ultimului Viitor! Cred că nu-n zadar te holbai zile şi nopţi întregi la cerul Celor Şapte Ani de Acasă, tu fiind avantajat în acest sens... că doar pe tine te-a luat în Armată direct din Şcoala Generală, la douăzeci de ani, nu? Chiar te invidiez pentru norocul tău şi chiar regret că n-am rămas şi eu repetent... pe Viaţă! Ştiu de la alţii că răsfoiai şi cercetai terfeloage şi hârţoage... dar tare-s curios să-mi spui şi să ştiu exact ce străfunduri ţi se relevau şi ce revelaţii aveai în acele Ore Astrale, ca să ni-l aducem aminte şi pe celebrul Stefan Sweig, nu?"... Dar nu, nu-l opresc! Că doar nu-i deraiat (încă) de pe linia imaginară Galaţi-Bârlad şi retur, ca să nu se oprească singur, în mirificele halte de odinioară, în care aşteptam trenurile cu mirese şi rochii de mireasă, cu miri şi cu haine de mire, cu mame şi taţi de ispravă, cu amante şi amanţi fără cusur, dar şi cu lacrimi de împărţire şi despărţire, şi cu atâta şi atâta Pâine şi Poezie!
Sigur că da! Iată-l că se opreşte! Se opreşte şi se aşează pe Scaunul Singurătăţii, cum scrie unul dintre cei mai mari prozatori ai României din Totdeauna, FTDN, adică Fane Trifan Decebal Neagu, da?... Se aşează şi începe să tacă! Iar eu, care nădăjduiesc să-mi dea desluşire la comportamentul lui de Atunci, eu ce să-i zic? Şi cum să-l determin să n-o mai facă pe misteriosul? Că sta mi se pare că face într-acest Moment!... Taman într-acest Moment se aude cioc-cioc în uşă!... (Stai să vezi!)
