Ce asculţi, Marie? - îndrăznesc s-o întreb. Maria tace! De ce taci, Marie? - iară îndrăznesc s-o întreb. Maria mă priveşte, dar nu zice nimic! Tac şi eu... şi încerc să aud ce ascultă Maria! Eu nu aud nimic! Sau, mai corect aud Nimic! Chiar pe Marele Nimic îl aud!... Maria se aşază pe iarbă! Îmi face semn să mă aşez şi eu şi să fiu atent! Sunt foarte atent, că fata asta mă vâră-n sperieţi, nu jucărie! Aşa o aud pe Maria! „Cel pe care l-am ascultat adineaori şi pe care l-ai auzit şi tu... e Tatăl meu Adevărat! Cel care a murit şi căruia i-ai dus Pomul nu e tatăl meu! Şi nici Niculina nu-i mama mea! Ei m-au găsit Aici, pe malul acestei Râpi, într-o dimineaţă din Săptămâna Patimilor, în urmă cu şaptesprezece ani, când căutau şi strângeau vreascuri! M-au găsit în scutece şi scâncind! Şi li s-a făcut milă de mine! Şi m-au luat acasă! Şi au spus la Jandarmerie că-s copilul lor! Mai târziu, când aveam vro cinci ani, tot în Săptămâna Patimilor, m-au adus tot aici pentru ca să-l aud pe Tatăl meu Adevărat! Tatăl meu Adevărat se numeşte Silvan! Iar Mama mea Adevărată se numeşte Sofia! Tu ştii foarte bine, că doar eşti deştept, cine-i Silvan! Sofia... însemnează Înţelepciune! Şi locuia-n Zimbru! Singură şi Sărmană! Că părinţii ei muriseră de holeră! Au crescut-o nişte oameni de-ai lui Dumnezeu, care mai aveau şapte copii! Apoi, a venit după vreascuri în Pădurea asta... şi m-a zămislit cu Silvan! După cum mi-au povestit părinţii mei adoptivi, mama Sofia a murit la naşterea mea, aici! Că aici, în mijlocul acestei Minunăţii, m-a născut! M-a pus în brusturi... şi a murit! Nu se ştie unde a îngropat-o Silvan, că tare aş mai aşterne o lacrimă pe mormântul ei!... Şi ce noroc am avut că mi i-a trimis Dumnezeu pe Niculina şi pe Vasile să mă găsească! Şi ce noroc am avut şi de tine că m-ai întâlnit şi te-am întâlnit în Gară, aşteptând un Tată şi o Mamă cu Pâine! De ce am avut noroc şi de tine? Fiindcă am să te rog să-mi scrii şi să-mi aduci (tot în acest Loc al Revelaţiei şi al Mirării) cea mai frumoasă Poezie despre Tata şi cea mai frumoasă Poezie despre Mama, adică şi despre Niculina şi Sofia, dar şi despre Vasile şi Silvan! Te rog foarte mult! Să ştii că eu vin în fiecare primă zi de Paşti pe malul acestei Râpi! Te aştept! Şi poate am să pot să-ţi fiu Mireasă când va fi să poţi să-mi fii Mire!... Uite, acum ne despărţim! Tu te duci la Zimbru şi eu mă duc la Lungeşti! Cred că ţi-a plăcut ziua asta de Paşti şi de Binecuvântare într-această Pădure cu Salcâmi, nu?”... (Stai să vezi!)
MARIA DE LA GARĂ (XI) Scris de Viaţa liberă
