1. În fiecare zi (îmi) aniversez Singurătatea şi scriu pe o Tăbliţă de Lut! I-am uitat data Naşterii, dar nu pot să plâng văzând-o cum trece peste morminte! Copacii înfloresc instantaneu... şi toată Lumea cere Iertare! Şi glasul: „Mergi sănătoasă, Mamă!”... Deodată, sicriul mi se pare ca fiind un Vehicul subpământean Perfect, iar Moartea se aseamănă cu o Primăvară timpurie! Numai clopotul se aude ca o chemare Acasă!
2. Cică mereu a venit în prima zi de Septembrie! Cică trenul n-a oprit în staţie, dar Toamna a sărit din mers! Cică-i foarte frumoasă şi aşa, cu picioarele frânte! Şi mai cică Undeva, într-un colţ al Pământului, Biblia eliberează Adeverinţe! Câtă birocraţie, Doamne! Câtă birocraţie!
3. Singur ca un număr de pantof, Zeul ne/autorizat al Moldovei îşi peticeşte Rănile cu Miros de fân! Apoi, pleacă încet... din ce în ce mai încet! Iar în urmă, tocmai în urmă de tot, rămân Statui de Sare pe obrazul Pământului!
4. Dacă linia Dreaptă este un Cerc odihnindu-se, nu uita să bandajezi gâtul Vioarei şi distanţa dintre Păgâne şi Sfinte! Şi, mai ales, nu uita să scrii Psalmul acesta ca şi cum ai muri Sfărmat de Cuvinte!
5. O iubea foarte mult pe Maria aceea! Aşa de pătimaş o iubea, încât n-o lăsa nici să asculte ţipătul/îngânatul Cucuvelei! Era copleşit/controlat/orbit de Superstiţia cu moartea celui în preajma căruia se silabiseşte această Pasăre Nevinovată! Era convins că această Cobe înseamnă numai Plecare, numai Despărţire! Cu o seară înainte de Nuntă, i-au cântat Privighetori la Fereastră, apoi a sfărâmat-o un Tren încărcat cu Haine de Mire!
6. Într-o zi, Mama se uita la Tata... şi nu zicea nimic! Tot în aceeaşi zi şi în aceeaşi clipă, Tata se uita la Mama... şi nu zicea nimic! Eu mă uitam la ei şi ziceam: „De ce vă uitaţi unul la altul... şi nu spuneţi nimic? Într-un sfârşit şi-ntr-un târziu, aşa i-am auzit: „Tăcerea este Rezerva de Aur a Umanităţii!”
