Dragă şi importantă Marie de la Florărie,
mult mai dragă şi mult mai importantă decât orice Marie de/scrisă până acum, îţi spun despre mine că sunt sănătos tun şi sunt liniştit ca un obuz - cum grăia Prietenul Ofiţer Moldav, Romică Bălan, artilerist profesionist... dar şi asiduu admirator/cetitor de Poezie, şi tămăduitor al sufletelor necăjite, şi adept al tuturor Legilor Firii, şi respectator al Decalogului, şi des/cântător al Coclaurilor din partea de Sus a Moldovei de Jos, adicătelea al Locurilor în care se află, se vede şi se aude continuu Leagănul Culturii Române din Totdeauna! Despre tine nu mai ştiu nimic, de multă vreme şi de mult timp, de atunci, tocmai de când am fost, ultima oară, în Cimitirul „Eternitatea” din Iaşi, la mormântul poetului Ioanid Romanescu, al poetului Mihai Ursachi, al poetului Cezar Ivănescu, dar şi al marelui mucalit povestitor serios, Ion Creangă al meu şi al tău, dacă unii şi alţii nu-l mai vor nici la şcoală, nici la căpătâi, nici în memorie, nicăieri!... Sigur că da! Tocmai de atunci, Marie de la Florărie, când am fost Acolo şi am pus Crizanteme, adică Mirese ale Toamnei şi ale Poeziei, pe lespezile celor Patru Nemuritori Moldavi! Şi tu, Atunci, ai vrut, neapărat, să ne aducem n-amintire câteva propoziţii/strofe din bine/cuvântările şi bine/scrierile acestor Slujitori ai Limbii Şi Literaturii Române! Şi tu ţi-ai amintit de Creangă: „Dacă Dumnezeu nu ne-ar fi găurit pielea în dreptul ochilor, nu ne-am putea vedea greşelile unii altora!”... ”Ştii cum faci dumneata? Întocmai cum ciubotarul care coase, coase mereu, fără să facă nod la aţă!”... ”Eu ştiu un lucru şi anume: că n-ar fi rău să fie bine în ţara asta!”... Ş-apoi ţi-ai amintit şi una dintre cele mai tulburătoare strofe din poezia lui Don Cezar:
„nu-l mai plângeţi pe acela/ care vecinic singur nu-i,/ plângeţi-l pe cel ce n-are/ moartea şi moldova lui!”... Ş-apoi tot tu ai zis şi din poezia lui Ioanid: „iubirea am pierdut-o, azi câte o străină/ îmi pare mai frumoasă decât un câmp cu flori/ şi nu sunt fericit, însă îmi spun în gând:/ trăiască poezia şi marii visători!”... Şi, ca să-mi rămâi neclintită-n suflet, ai şoptit şi din poezia magistrului Mihai Ursachi: „la ce să se jelească aceea ce-a fost ceară/ obscură şi inertă, sortită consumării,/ când razele plecate din sine în afară/ lumină sunt şi viaţă, din moartea lumânării?”...
Aşadar, dragă Marie de la Florărie, eu ce pot pentru ca să mai zic? Mâine, la făr-un sfert, am să vin la tine, în Grădina cu Dumitriţe, să-(ţi) spun şi eu Ceva! Nu cumva să pleci de acasă, că te sfărâm!
