Am senzaţia netă că nu pot asculta clar ce urmează să spună Holeră, dacă stau pe taburet! Aşadar, mă ridic şi-l rog să se desfăşoare! Iată ce mi-i dat să aud!
„Mă numesc Octavian Holeră! Ce-i cu acest nume? Fiindcă, în urmă cu aproape două sute de ani, străbunicul meu patern, Tiberiu Praştie, a călcat într-o holeră, i s-a infectat înţepătura...şi a murit! În urma acelui trist eveniment, străbunica a mers la Sfatul Popular al comunei din care făcea parte cătunul nostru şi a cerut să se schimbe numele tuturor urmaşilor familiei, aşa, ca pentru eternă pomenire! Acum...sătucu-i dispărut de pe hartă şi din realitate! Dintre toţi descendenţii, eu m-am ales cel mai ciudat, cel mai aiurit, cel mai oaie neagră, cum mă alintă alde neamurile mele mai mult ori mai puţin proaste! De ce? Fiindcă m-am desprins de Realitate şi m-am suit în lumea SF! Şi nici unul nu m-a mai înghiţit! Unii au crăpat, însă cei care mai suflă nici nu vor să audă de bazaconiile mele! Toţi zic despre mine că-s diavol întrupat în om! Chiar mi-au propus şi au încercat să mă care fedeleş la un exorcist, însă n-au avut nici o şansă! Cum am spus oleacă mai înainte, literatura de anticipaţie m-a cucerit iremediabil! Când s-a tradus, în 1957, Omul Invizibil, împlinisem douăzeci de ani! Desigur, am luat romanul de la bibliotecă şi l-am citit până când eram în stare să-l recit...şi până când mi-a intrat în cap că pot încerca şi eu să fac ce a făcut deşteptul Griffin! Prin urmare, am căutat şi am cumpărat un morman de substanţe chimice, care nu mai reflectă lumina când sunt mâncate, mi-am transformat în laborator ceastă odaie...şi m-am pus pe studiu şi pe treabă, cum vine zisa! Zi şi noapte, fără preget, studiam şi mâncam! Şi abia aşteptam să se întâmple, să nu mă mai văd, să devin (şi eu) celebru ca personajul lui Wells, să-mi batjocoresc semenii văzuţi, să pun cel puţin oraşul sub propriul meu control!...Însă, cum scrie Nichita Stănescu, n-a fost, n-a fost aşa! În loc să mă fac invizibil, am văzut că slăbesc vertiginos, că devin ţâr, că nu mă mai recunosc în oglindă! Neaşteptat, m-a vizitat un văr de-al doilea...şi el pasionat de SF, dar nu chiar aşa de avansat, ca mine! Da, m-a văzut şi m-a avertizat că n-am să ajung invizibil, însă am să mor! Aceasta se petrecea în 20 Iulie, anul 969, ziua Sfântului Ilie, când nişte americani s-au suit pe Lună! Vărul meu s-a speriat de designul meu şi a tulit-o fără cuvinte! Nu am dat mare importanţă momentului! Doar am ameţit, am ameţit...şi am Murit!”...
(Stai aşa!)
