CEA MAI FRUMOASĂ

CEA MAI FRUMOASĂ
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Da, tu ai fost cea mai Frumoasă! Nu argumentez Afirmaţia! Şi nici nu apelez la Superlative! Nici altele/celelaltele n-au fost altfel! Dar tu ai fost Distinsă! Tu ai fost Distincţia pe care mi-a trimis-o/dăruit-o Dumnezeu!

Toate au strălucit, dar au strălucit artificial, prin fals şi uz de fals! Iar tu ai strălucit prin Candoare, prin atingere de Pur şi Simplu! Celelalte au plâns şi au râs şi au trăit şi au murit! Dar tu ai rămas Aşa! Cum te-am cunoscut ai Rămas! În prezenţa mea nu ai lăcrămat Niciodată! Nici de plâns, nici de râs! Mi-ai spus că înveţi să mori şi să trăieşti o secundă în fiecare secundă, adică să-ţi faci Veşnicie într-o Secundă! Mi-ai spus că astfel trebuie să mă comport şi eu! Dar nu pot! Fiindcă eu învăţ de la tine, iar nu tu înveţi de la mine! Ţi-am promis că voi fi Şcolarul tău până la Capăt! Mi-ai spus că şi Veşnicia are Capăt, nu? Abia aştept să ajungi la Capăt, să ajung şi eu, să ajungem Dimpreună! Şi abia atunci să mă asculţi şi să te convingi dacă şi eu ţi-am meritat Apropierea! Să mă asculţi şi să-mi dai Lucrare de Control la Toate cele Sfinte! Adică să-mi dai Lucrare de Control la Tine! Te rog să mă asculţi la Aria Grâului din Opera Pâinii, la Aria Setei din Opera Fântânii... însă, în special, să mă asculţi la Aria Iertării din Opera Mamei! Ea m-a învăţat să merg şi tot Ea mi-a îndreptat paşii spre locul în care mă aştepta Frumoasa ta Alcătuire şi Unde am Văzut Liniştea şi Măreţia din „steaua care-a răsărit”, Liniştea şi Măreţia din „lumina stinsului amor”... distanţa infinitezimală dintre Lumină şi Iubire, dintre Tot şi Nimic!... Sigur că da! Acolo, la Capăt, să-mi arăţi că-n Spaţiul şi Timpul tău nu există Urcare şi Coborâre! Să-mi arăţi că am ştiut să număr toate Urmele paşilor tăi înspre mine şi-nspre alţii ca mine, că nu m-a culcat niciodată cu capul şi cu sufletul pe Glorie!... Da, tu Ai Fost cea mai Frumoasă! Da, tu Eşti cea mai Frumoasă! Oricât de Departe ai fi, îţi simt Apropierea! Oricât de Des/Cifrată ai fi, îţi Văd şi-ţi Aud Foşnetul Majestăţii Sale, Inefabilul! Şi doar atâta pot să zic! „şi mă vedeam pe mine uitându-mă la mine/ în spatele oglinzii terorizat de zei/ mă perforau ecouri şi fulgere străine/ din infinitul răsturnat în ochii tăi// se năruie oglinda şi zeii intră-n stânci/ cresc aripile tainei şi putrezeşte cina/ ce negură se lasă de-acum tocmai atunci/ sunt iarbă până unde a ostenit lumina”//... Îţi mulţumesc pentru că Exişti, pentru că-mi dai Suflet în fiecare Zi, din Viaţa şi din Moartea fără de Capăt, ale fiecărei Secunde!

Divina Tragedia, Colecție

Citit 924 ori Ultima modificare Miercuri, 18 Ianuarie 2023 13:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.