Bună dimineaţa, Doamna mea Ninsoare,/ Doamna mea Furtună, Doamna mea Omăt!/... Doamna mea Zăpadă, ce Alunecare/ mă aruncă tocmai, tocmai, tocmai hăt.../ unde mai aşteaptă Săniile noastre,/ Visurile noastre, Caii noştri Sfinţi,/ Stânele cu mieii, oile... şi Mila/ din închipuirea Lupilor cuminţi!
Parcă nu te-am văzut de o mie de ani,/ parcă o mie de ani ai fost plecată/ să-mi aduci Nu(Mă)Uitare şi Umbră de Tei,/ să-mi aduci şi Totdeauna, să-mi aduci şi Niciodată!/ Parcă toate au fost nişte Visuri de când/ căutam Apă Vie în Marea cea Moartă.../ vreau să dorm, să dorm... să visez Totdeauna/ cum, odată şi odată, ai să-mi aduci Niciodată!
Renunţ la Rătăcire, renunţ la Depărtare/ fiindcă ai destule Siberii şi Sahare,/ să iau, să mi se pară că (între cald şi frig)/ simt pulsul Nemuririi sau nu mai simt Nimic!/ Să mi se pară lesne (din Deal până la Vale)/ a fi bătut pe Cruce, în Cuie catedrale.../ şi să-mi iubesc Povara (din Vale până-n Deal)/ cum îşi iubeşte calul menirea lui de Cal!/ Renunţ la Rătăcire, renunţ la Depărtare.../ tu ai Cărări pe Drumuri şi Drumuri pe Cărare,/ ai chiar şi un Mesteacăn (Esenin) sub Gutui.../ doar eşti Mestecăneasa şi Dansatoarea lui!/ Ce frig şi cald (aicea) în Mânurile Tale!/... (aud, ascult, car crucea, şi cad, şi mă ridic).../ ai Mire, am Mireasă... (dar n-avem balamale).../ simt pulsul Nemuririi sau nu mai simt Nimic!
Oricât ar fi de lungă sau scurtă ceastă Cale,/ oricât ar fi de strâmbă ori dreaptă, nu socot/ să-i tulbur (ne)dreptatea, să-i umblu prin metehne.../ io-s cel ce cată Cheia, nu-s domnul Supra/Tot!// Nu-i scad Eternitatea, nu-i cresc Vremelnicia,/ nu ştiu dacă-i Minciună,/ nu ştiu de-i Adevăr!/ e Gaură de Vierme?! sunt vierme şi rod mărul/... (fără ieşire!)... până nu mai rămâne măr!/ Şi bat la câte-o poartă, ori uşă, ori fereastră,/ care-mi răsar în Cale... (ispite!? încercări!?).../ dar nu-mi răspunde nimeni!... şi cui să-(i) cer Iertare/ prin ceste Goluri pline cu trecătoare Stări?// Mai văd câte un Vierme (Rar şi Flămând ca mine)/ căutător prin Mărul frumos, aproape Gol.../ pun lacăt şi la Viaţă, pun lacăt şi la Moarte,/ le strâng pe amândouă şi plec în cheia Sol!// [Publicitate: „ca mâine-om putrezi-n morminte/ uitaţi, nepomeniţi de nimeni,/ ca mâine vor veni olarii/ să fure lut din ţintirime,/ iar trupul tău care mi-i astăzi/ cel mai iubit dintre limanuri/ va fi un biet ulcior din care/ vor bea drumeţii pe la hanuri” - (Omar Khayyam - Ulciorul)]
