A plecat cu noaptea-n cap, cum se zice în cătunul acesta când cineva se grăbeşte înainte de revărsarea zorilor, înainte ca simpatica şi bătrâna cloşcă cu pui de aur să se trezească şi să-şi înceapă cloncănitul galactic! Nici nu s-a uitat la orologiu în momentul ieşirii pe uşă! Era sigur că-i primul pe drum în acea dimineaţă! Era sigur că n-o să-i stea nimeni în cale şi că va ajunge la timp, Acolo unde n-a fost Niciodată! Nu şi-a luat nici măcar o turtă, nici măcar un strop de apă! Chiar mă gândesc ce-o să facă în caz că i se face foame ori sete?! Zicea că-i departe până Acolo, dar se lăuda că va ajunge destul de repede, foarte repede! Zicea că-i prea sătul de Aici ca să rateze Ţinta, ca să nu fie Punctual! Şi mai zicea că i s-a făcut lehamite de Predestinare, că vrea să-şi forţeze Karma, să se delimiteze „de toate gogoşile a/gnostice, de toate meschinăriile religioase, de toate preceptele despre viaţa Materială şi Spirituală”, cum tare-i plăcea să-(şi) rostească adeseori şi fără Teamă, când mai stăteam de vorbă la poartă, când mă invita/determina la câte-o trăncăneală peripatetică pe Valea Zimbrului, pe Dealul Ciorii ori pe Oriunde! Şi nu numai că vorbea Frumos şi Rar, dar mai şi lăcrăma discret şi demonstrativ!
E fantastic Omul acesta! - îmi spuneam în gând. Şi ce Curaj poate pentru ca să aibă! Nu afirma că „nu există Dumnezeu”, dar nici că „există”! Citise o Carte a lui Octavian Paler - „o Carte Mare, mai Mare decât Sfânta Scriptură”, cum îmi povestea - şi era consternat, tremura de Revelaţie, chiar îşi căuta timp şi vreme să declare Oricui şi Oricând celebrele Apoftegme ale celebrului Scriitor: „Nu de Dumnezeu mi-e frică, ci de absenţa lui Dumnezeu. Sunt incapabil să gândesc o lume în care El nu ar exista, pentru că atunci toate s-ar prăbuşi. Dumnezeu înseamnă pentru mine falimentul raţiunii mele, punctul unde raţiunea începe să nu mai aibă explicaţie, unde încep să bâjbâi prin întuneric. Nu cred în Viaţa de Apoi. Astăzi, mă îndoiesc că mai trăim cu adevărat misterul unor sărbători, cum ar fi Învierea, de pildă. Tinerii nu mai au nici un fel de Certitudine, în afară de faptul că lucrurile sunt complicate. Mă uit însă la tinerii care merg pe stradă şi vorbesc continuu la telefonul mobil. Mai au timp să se uite cum se clatină o frunză? Mai au timp, noaptea, să se uite la stele? Omul a intrat într-o epocă a tehnolatriei, nu mai stăpâneşte tehnica, ci tehnica îl stăpâneşte pe om”. Sigur că da! Sigur că da! exact Q.E.D. !... (Stai să vezi!)
