După plecarea lui - Vasile Frasin se numeşte - am cotrobăit oleacă prin cufărul copilăriei şi armatei şi vieţii sale! N-am aflat decât hârţoage/palimpseste! Toate scrise cu „creion chimic”, cum îi zicea dânsul la plaivazul pe care-l purta mereu în buzunar! Curiozitatea m-a determinat să caut o lupă şi să încerc să desluşesc măcar un text! După o zi de cercetare, iată ce am reconstituit de pe prima ţidulă! Citiţi şi vă cruciţi!... „rugineşte filarmonica, femeio!/ a plouat pe ea, torenţial,/ a bătut-o viscolul şi soarta,/ n-are loc şi linişte-n cvartal!// stă zvârlită printre câni de vază,/ printre resturi omeneşti, şi-ar vrea/ parcă să mai murmure o dată/ visul tău şi-nsingurarea mea!// Rugineşte filarmonica, femeio.../ şi acorduri ultime se pierd/ şi se sting în toiul nepăsării,/ parcă moartea-i ultimul concert/ aşteptat de vremuri şi de timpuri,/ de tăcere, colburi şi paingi...!/ mergi să-i prindem ultima secundă,/ s-o ating pe lacrimi, s-o atingi?// Rugineşte filarmonica, femeio.../ cad şi plâng mierle pe crucea ei,/ şi privighetori, şi greieri singuri,/ şi înalte foşnete din tei!// Fără ea se surpă veşnicia,/ se sfărâmă, piere în neant!/ fără ea tu parcă eşti cealaltă!/ fără ea eu parcă-s celălalt!”... Păi, cum să nu-mi cadă lupa şi ţidula din mână? Cum să nu mi-o ia inima razna? Cum să nu-mi vină să strig după el pentru ca să se întoarcă? Oare de ce nu le-a luat cu dânsul? Nu cumva le-a lăsat la modul intenţionat? Oare de ce să le lase? Nici măcar n-am ştiut că s-a ocupat şi cu aşa ceva, că are apucături de scrib! Şi ce caligrafie! De cancelarie, zău! Cu litere rotunjite, alungite, ondulate! Parcă să dea şi mai mult descântec mesajului său! Mesaj trist! Descântec trist! Un fel de împăcare cu sine! Un fel de filozofie a descompunerii inevitabile în faţa indiferenţei! Un fel de alarmă! Un semnal de pericol iminent! Un fel de victorie a nepăsării! Un fel de victorie împotriva mea şi a ta şi a lui şi a ei! Nu? Sigur că da! Sigur că da!... Şi, după fiecare text, idem caligrafiat, data exactă: ziua, luna şi anul, dar şi ora şi locul! Sub această elegie numită „Ultimul Concert”, cetesc: 8 Noiembrie 1964, ora 5, după amiază, lângă teiul din Dealul Ciorii!... Oare de ce trebuia/trebuie să noteze data cu atâta grijă, cu atâtea amănunte, cu atâta exactitate? Această rigoare o fi însemnând cumva un fel de a sugera că înscrisul său poartă/are Certificat de Naştere? Ia te uită ce făcea bădia Vasile Frasin în ziua Sfinţilor Arhangheli, Mihai şi Gavril! Ia te uită câtă mâhniciune în sufletul său!... (Aveţi puţintică răbdare!)
Era sigur că ajunge Acolo (II) Scris de Ion Zimbru
