Sigur că da!
Cufărul lui Vasile Frasin? Da! O comoară! Un depozit de minuni! Cinci sute şi patruzeci de scrisori de dragoste către aceeaşi femeie! Toate scrise pe hârtie dictando, cu cerneală neagră!
La sfârşitul fiecărei epistole - notat, cu cifre şi litere, numărul de cuvinte întrebuinţate în respectiva Odă închinată unei Iubiri, unei Candori, unei Deşertăciuni! Deloc nu mă amuză această manieră de a friza perfecţiunea/perfectibilitatea! Scrisorile sunt adevărate delicii lingvistice, sugestii ale unei matematici muzicale sub/cuantice, percuţii ale nălţimii oricărui păcălit/păcălitor de Neant! Nu mai amintesc de sute şi sute de Poezii, toate, ca şi scrisorile, cum am zis, atinse de vreme şi timp! Unul dintre Poeme m-a trimis exact la Geniul Universal, Albert Einstein! Uite exact asta am desluşit cu lupa de criminalist!... „câmp unic - nebuloasă-n hieroglife.../ atâtea roţi pe câte stele sînt/ copaci şi oameni înveliţi cu cifre,/ un timp pe lângă somn rostogolind/ imagini vechi despre „a fi”... enorm/ cerc spart alături cu viteze proprii/ apropie ţigara unui om/ de-a altui dus să-şi vadă invers ochii!// câmp unic - strâmb curat, fără oprire.../ şi drept murdar... iată: aşa bigbang/ i-apropie pe toţi de (ne)murire,/ face-desface, dar şi ţine hang/ la tot şi la nimic deopotrivă.../ el stăpâneşte punctul de pe cerc,/ de început şi de sfârşit, în hieroglifă/ aflu ce stau, ce caut şi ce merg!”//...
Păi, da! Păi, cum să nu facă linişte astfel de Rostire? Păi, cum mama zmeilor să nu refuzi perpendiculara pe Providenţă? Păi, cum să nu te faci paralel cu sagacitatea/fanatismul Religiei? Cum să nu-l crezi pe misteriosul Vasile Frasin şi să nu-ţi treci pe Inventar celebrul său Cufăr din stejar? Sigur că da! O avere-i această ladă pe care de-abia plecatul a purtat-o prin poghiazurile Copilăriei, prin perioada Logică şi Absurdă a Stagiului Militar, prin toată partea cealaltă de dinaintea plecării!... Sigur că da! Sunt adeptul său până la Capăt! Nu ocolesc şi nu resping originalele sale Învăţături! Poemul de oleacă mai înainte, intitulat „Ţigara”, şi încă altele, mă determină să consider că domnul Frasin şi-a construit propria Lumină, a sugerat-o subtil, în fiecare Scrisoare şi Poezie! Oare o fi ajuns unde a plecat? Cu tot cu Lumină parcă a plecat! Pentru că începe să se zărească Absenţa Luminii! Şi eu, eu ce pot pentru ca să fac? Ce pot pentru ca să mai zic? Cui să nu/mă plâng, dacă are vreun rost lăcrămarea-ntr-această teribilă Ecuaţie?... Doar atât: deschid Cufărul... şi se face Lumină!...
(Mai stai puţin!)
