O cocoană Sâcâitoare (II)

O cocoană Sâcâitoare (II)
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

O mai întreb o dată ce-i pofteşte coasta, dar madam nu catadicseşte să articuleze nici un cuvinţel! Tace şi surâde ca o enigmă, aproape ca o proastă! O rog să nu se mai joace cu temperamentul meu, cu timpul meu, cu sufletul meu! Dar nici de-a naibii nu vrea să bage la tărtăcuţă că am treabă, că deja am pierdut autobuzul! Când ridic puţin tonul, cocoana începe să smiorcăie şi să suspine, de parcă ar fi la privegherea unui cadavru, de parcă nu ea a fost cea care m-a deranjat cu prezenţa sa şi cu insistenţele sale la uşă! Încerc să nu-mi fac sânge rău, abordez o mină calmă, îi aduc o ţigară şi o cafea şi un lichior de damă, o dulceaţă de coacăze şi un pahar cu apă plată! Primeşte şi începe să consume cu plăcere şi cu acelaşi zâmbet mai mult hrăpăreţ decât ademenitor! E o actriţă perfectă, cred! Joacă tare! Chiar nu ştiu ce mama zmeilor să-(i) fac şi să-(i) zic, poate-poate se ridică şi pleacă! O întreb încă o dată, chiar o rog destul de frumos să-mi spună, în două cuvinte măcar, ce vrea de la inimioara mea cea şchioapă şi de la trupuşorul meu cel pălit de-un ramolisment ireversibil! Se uită la mine pe sub sprâncenele-i deloc feminine, face câteva gesturi intraductibile cu mâinile-i vânjoase, dă din năsucul mult asemănător cu al marelui Tănase, se face că plouă oleacă, se face că-i fâstâcită, că are emoţiuni din alea fluctuante şi trânji, inspiră şi expiră adânc, dar tace! Încă o ţâră... şi-mi expiră şi mie răbdarea şi comprehensiunea! Mă plimb de colo-colo... poate pricepe natantoala! Mă uit la orologiu, din ce în ce mai des mă uit! Iată, acele deşteptului din perete indică şapte ceasuri de la-nceputul zilei... şi eu nu mai scap de misterioasă! Îmi vine s-o iau la şuturi, s-o apuc de umeri şi s-o dau afară... şi să plec la ziar! Dar nu pot fi chiar aşa de dur! S-ar răsuci mama-n lut, dacă m-aş comporta ca un măgar, dacă aş face uz de forţă cu o femeie, fie ea şi urâţică, şi prostuţă, şi haimana! Fiindcă nu am în ce registru s-o aşez când ştiu că-i o haihuie, că stă la unul şi la altul, că la unii şi la alţii stă cu zilele şi cu nopţile, parc-ar fi din aia uşoară! Chiar că nu am habar ce metodă să-(i) aplic! În sfârşit, iau o hotărâre bruscă! Mă apropii cu nasul meu de năsoiul ei, nu clipesc, îi poruncesc să nu clipească şi hurui: „Piei din casa mea, că te sfărâm! Vrei să chem Poliţia? Ce mă tot pândeşti atâta? Zi naibii ce ai, ce vrei şi ce nu vrei, că sunt în stare să-ţi fac şi să-ţi dau orice, sunt  dispus să-ţi cânt şi imnul ţării, numai să dispari! Da?”... (Stai să vezi!) 

Divina Tragedia, Colecție 

Citit 829 ori Ultima modificare Luni, 20 Februarie 2023 16:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.