ȚÂNCUL PĂMÂNTULUI (II)

ȚÂNCUL PĂMÂNTULUI (II)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Da, se aude căţelul/ţâncul pământului...parcă din jos se aude...parcă din sus se aude...parcă din dreapta, parcă din stânga...şi mă mai liniştesc!...Cică cine aude această vietate (de/scrisă amănunţit în mitologia românească) va fi păzit de rele şi va ajunge teafăr la destinaţie! Aşa să fie!...Şi merg, şi merg, şi merg! Nu văd exact unde-am ajuns cam în jumate de ceas, dar cred că-s în dreptul cimitirului din Miroasa, un cătun mai mic, mult mai mic decât Zimbru! Realizez această localizare fiindcă aud un plâns, aud pe cineva plângând, aud o femeie suspinând şi bocind-şi fiul mort la 16 ani, înecat în Jăravăţ, un pârâu care izvorăşte taman din pădurea Tălăşmanilor şi curge spre nord-vest, până când se amestecă-n apa Bârladului, care curge şi se amestecă-n apa Siretului, care curge şi se amestecă-n apa Dunării, care curge şi se amestecă-n apa Mării Negre, care...!...Sigur că da! Femeia-i ţaţa Ioana lui nenea Vasile Stafie! O cunosc după glasu-i tânguitor, că plânge cu vorbe! Uite-aşa se aude: „Dragul mamei, băiatul mamei...Costică al mamei...doar ţi-am spus, dragul mamei, să nu te mai scalzi în blestematul ista de Jăravăţ...că tare multe suflete o mai luat şi le-o dus la deal...da’ tu n-ai vrut să m-asculţi, dragul mamei...şi te-ai înecat în bulboana de lângă punte...şi eu ce mă fac fără tine, Costică al mamei...că tare mi-erai de-ajutor la toate cele trebuincioase ...şi la vaci, şi la oi, şi la câmp, şi pe deal, şi la vie, şi la moară, şi la gară...băiatul mamei, cel scump şi drag...de când ai murit, eu nu mai am nici un dram de linişte şi de zăbavă...te bocesc acu’, noaptea...că dis-dimineaţă trebuie musai să plec la prăşit de-al doilea pe Cruceanu...rămâi cu bine, dragul mamei, Costică al mamei...că tare multă suferinţă mi-ai vârât în suflet...că n-ai vrut deloc să m-asculţi...usca-i-s-ar apele istui pârău blestemat...”...Mă opresc niţel, ascult o clipă...şi nu mai aud nimic! Imediat, din ograda femeii se aude nenea Vasile cum bate sapele, la lumina surcelelor din vatră!...Şi mă-ndepărtez!  Are dreptate biata femeie! Mulţi copii şi-au găsit moartea în bulboana de lângă puntea care trece Jăravăţul! Şi din Rădeşti, şi din Cruceanu, şi din Vinderei, şi din Lungeşti, şi din Docani, şi din Odaia-Bursucani...fie-le ţărâna uşoară! Cât pe ce să mă înec şi eu într-acest vârtej ucigaş, în urmă cu câţiva ani, dar am avut mare noroc: am înghiţit apăraie până când, întâmplător, a trecut pe-acolo cheferistul Brudiu, m-a scos la mal, m-a dezumflat...şi-am scăpat!...(Stai aşa!)

Divina Tragedia, Colecție

Citit 877 ori Ultima modificare Vineri, 24 Februarie 2023 19:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.