ȚÂNCUL PĂMÂNTULUI (V)

Scris de Ion Zimbru

Miercuri, 01 Martie 2023 00:00

Lungesc pasul! De dor îl lungesc! Măresc ritmul! De dor îl măresc! Ce tare mi-i dor de Mama! Şi de Tata mi-i dor, dar parcă nu chiar aşa de mult! Oare de ce? E mai importantă Mama? Deoarece mi-a spus odată că Femeia/Mama este singura Lege din Univers? Deoarece mi-a spus odată că întotdeauna TREBUIE SĂ DAI MAI MULT DECÂT PRIMEŞTI? Deoarece m-a învăţat că SINGURĂTATEA LUI UNU SEAMĂNĂ CU MAMA LA NAŞTEREA MEA?... Nu ştiu! Zău că nu ştiu! Dar ce-ar fi s-o chiar întreb aşa: „Mamă, oare de ce mi-i dor de matale mai mult decât de tata?”... Oare ce-o să-mi răspundă? Oare nu cumva din cauză că ea l-a citit pe Dostoievski, iar tata nu l-a citit? Ce-ar fi să-i spun: „Mamă, de ce m-ai născut? M-ai născut ca să mă dai de mâncare la Moarte?”... Nu, nu cred că am asemenea curaj! Cred că m-a născut pentru a face cunoştinţă cu LIMBA ROMÂNĂ, cea mai frumoasă limbă din Univers! Cred că numai păsările celea cântătoare se pot mândri cu astfel de frumuseţe!... Cred că m-a născut pentru a mă întâlni cu această Râpă Uriaşă, de pildă! Iacătă, parcă e aceeaşi Râpă de la început! Dar parcă-i mai bătrână! Şi mai frumoasă! Aici, în Râpa asta am picat într-o toamnă, când umblam după struguri prin via lui Iancu Boza! M-a surprins omul, m-a fugărit cu ghioaga până când, din cauza vitezei şi din cauza spaimei, m-am împiedicat de-un ciolpan şi-am căzut în prăpastie! Aşa am şi scăpat! Că omul şi-a făcut cruce când a văzut ducându-mă de-a berbeleacul! Şi dus a fost! Chiar a venit după aia la mama, să vadă dacă n-am crăpat! Şi nici măcar nu i-a spus mamei că m-a prins la furat! Oare de ce nu i-a spus?... Sigur că da! Mai am vro câteva azvârlituri de ciomag... şi încep să sui Dealul Zimbrului! Şi mă văd din ce în ce mai clar! Câtă extravaganţă!... Începe să se audă clopotul! Chiar îl şi desluşesc pe omul care bate clopotul! E tata! Oare face băşcălie de mine? Oare trage clopotul întru „onoarea” şi întâmpinarea mea? Însă îl trage în cadenţă de moarte, iar eu n-am murit, nu-s mort, parcă... da? Nu cred că tata s-ar putea ţine de asemenea caustică ironie! Ironie, ironie... dar nici chiar aşa, nu?... Sigur că da! Iacătă, intru-n cătunul cu toate casele la margine! Bădia Ghiţă Fluture mătură prin bătătură, îmi răspunde la salutare... şi-şi vede de treabă! Mă duc direct la clopotniţă, la tata! Lăcrămează! Îi sărut mâinile arse de muncă! Zice: „A murit moş-tu Gheorghe Mihai! De asta trag clopotul! Mâine-l îngroapă!”... Undeva, de undeva, nu ştiu exact de unde, se aude căţelul/ţâncul pământului!... (Stai aşa!)

Divina Tragedia, Colecție