Alaltăieri, aflându-mă lângă locul de veci al poetului Simon Ajarescu, pseudonimul lui Dumitru Lefter, tocmai la marginea de nord a Cimitirului „Sfântul Lazăr”, într-o reculegere obișnuită/omagială... se apropie de mine un cioclu şi-mi cere o ţigară!
Îi spun că nu fumez... şi-mi cere un leu pentru ca să bea o votcă ordinară! Îi spun că n-am... şi-mi cere un leu pentru ca să-şi ia o jimblă! Îi spun că n-am... şi-mi cere numărul de telefon pentru că, zice, „vreau să vă sun şi să vă recit o poezie pe care am scris-o la îngroparea lui Simon, pentru că eu i-am săpat groapa de-adevăratelea şi pentru că tare m-am întristat când am văzut cât de rapid şi cât de sumar şi cât de SINGUR a fost pus sub sol”! Îi spun că nu-i dau numărul de telefon... ş-atunci mă roagă să mergem dimpreună la domiciliul său, pe strada „Spătarului”, ca să stăm la o cafea, la o ţigară, la un rachiu mititel ori măricel... şi să-mi cetească şi să-mi dăruiască poemul de/scris întru memoria celui care spunea că „Ceva-Cineva din mine îmi dă sentimentul-puseu/ că ţin (acuma) de-o supravieţuire,/ c-am supravieţuit... pe cont propriu?/ pe seama tuturora?/... unui dezastru.../ unei urgii... cu sediul în Paradis!”//... Sigur că da! Cioclul ăsta simpatic/deştept mă amuţeşte câteva clipe... şi mă determină să-i dau şi de ţigări, şi de pâine, şi de rachiu! Şi iată ce minune de poem mi-a fost dat să aud şi să văd şi copiez în ziar! „mi s-a părut că mi se pare,/ îmi pare că mi s-a părut:/ un dumnezeu în fiecare/ există de la început,/ un dumnezeu fără oprire/ în fiecare stă ascuns/ şi se hrăneşte cu sfârşitul/ la care nimeni n-a ajuns/ fiindcă numai o cărare/ duce la sine şi la el.../ cărarea care cară viaţa/ din felul ăsta în alt fel!?// şi, dacă i se spune cale/ acestei singure cărări,/ de ce mai umblă fiecare/ cu-n car de lacrime prin gări?/ de ce mai cată alte drumuri/ pândite veşnic de neant/ când poate numai o clipită/ să-l facă rege, diamant,/ să-l facă zeu, să-l facă înger,/ să-l facă orişice ar vrea/ cu gândul care cară viaţa/ din cest ceva în alt ceva?!// când fiecare socoteşte/ cât a trecut, cât o mai fi/ din lungul sau din scurtul vieţii,/ nemuritorul A MURI/ îşi umple sacul fără milă/ şi fără fund, nu stă la rând,/ nu osteneşte niciodată,/ crizantemând, piramidând,/ pune sigilii pe iubire,/ pe jos, pe sus, pe des, pe rar,/ pe păcătoase şi pe sfinte,/ pe tot ce ŞTIU, pe N-AM HABAR!”//... Hodinească-se în Pace poetul Simon Ajarescu la domiciliul Etern: Sola Z-8, Parcela 6, Rândul 9, Locul 26!... AMIN!
