EA: Nu cred că mai durează mult şi voi veni, va să ajung Acolo! Nădăjduiesc să fiu prezentă pe 1 Septembrie, exact când începe Anul Bisericesc! Trebuie musai să ajung fiindcă v-aţi pierdut Rostul într-astă Lume, nu mai ştiţi de nici o Frică, de nici o Carte! Sunteţi o şleahtă de dezorientaţi şi alienaţi, manipulaţi şi uzaţi, păcăliţi şi ingraţi, delatori şi alunecoşi, căzături şi cicisbei! Sunteţi la îndemâna unor farisei şi a unor venetici! Se răsucesc bunii şi străbunii voştri în morminte când văd şi aud cum şi cât de mult v-aţi îndepărtat de Dumnezeu! V-au părăsit păsările şi ploile şi zăpezile! Fântânile şi-au luat tălpăşiţa din mijlocul Setei, din Satele părăsite şi uitate, din centrul şi din marginea Lipsei voastre de Candoare! Furaţi cruci din ţintirimuri şi le puneţi pe foc! Azvârliţi gunoaie peste Memoria celor care v-au dat Pământului! Scuipaţi Pământul, dar nu vreţi să mai ştiţi cum că voi sunteţi ai Lui, iar nu El e al vostru! Scuipaţi şi călcaţi Decalogul fără nici un fel de Ruşine, fără nici un fel de Conştiinţă!...Pentru că toate cestea se petrec Acum şi Acolo, mi-i Milă de Voi! Şi voi veni!
EL: Ai zis că vii încoace! M-am bucurat şi am plâns tare mult, de bucurie că va să vii, în sfârşit! Chiar i-am anunţat pe toţi, chiar va să ieşim la marginea Lumii, să te-ntâmpinăm cum trebuie şi cum se cuvine, să te vedem cu ochii noştri, să te auzim cu urechile noastre, să te atingem cu palmele noastre...să nu mai ieşi şi să nu ne mai pleci niciodată din Sufletele şi din Gândurile noastre! Va să aşteptăm Sosirea ta până în Secunda Aceea, cu tot ce ne-a mai rămas Bun în Alcătuire, cu tot ce încă mai există în Inimile noastre şi în Cutia Pandorei! Să vii neapărat! Că nu se mai poate fără tine! Te rugăm să nu întârzii, să nu ne păcăleşti şi tu! Să nu ne laşi pradă degringoladei pe care n-oi am dezlănţuit-o! Ne-am aneantizat, ne-am dat demâncare la Lene, la Lux, la Lăcomie şi la Laşitate! Dintr-aceste cauze, Nimenea nu mai are Credere în nici un cuvânt al nostru, nimeni nu mai pogoară şi nu se mai suie pe Pământ! Am devenit propriii noştri Duşmani! Noi deloc nu mai ştim să fim Adversari, deloc nu mai ştim să fim Cavaleri, deloc nu mai ştim ce-nsemnează Curăţie! Şi deloc nu mai ştim şi nici nu mai învăţăm ce trebuie să fie şi ce trebuie să (nu) facă un Om! Te aşteptăm! Vino şi naşte-l! Fiindcă, fără el, SUNTEM PIERDUŢI!...(Mai stai puţin!)
