Transportul în comun al persoanelor presupune respectarea unui minim de igienă, dar şi de atitudine civică personală şi colectivă. Adică, altfel spus, nu mă sui în autobuz cum ţopârlanul cu plămânii plini de penultimul şi de ultimul fum lung de ţigară ca să-l suflu în nasul celorlalţi. Nu mă agit şi nu dau din coate ca pălitul de dambla, să mă strecor spre un fotoliu liber, indiferent că-s la prima vârstă, la vârsta a doua, la nu mai ştiu care vârstă circulă cu mijloacele noastre in/discutabile. Adică, tot altfel spus, nu clefăi şi nu pocnesc din gumă, aşa, ca s-o fac pe interesantul şi să demonstrez că mă doare-n bacalaureat de conformişti şi de regulile unei civilizaţii fără de care ne mâncăm ficaţii reciproc şi dezavantajos. Nu troncănesc şi nu ţip tot felul de inepţii la telefon sau cu colegul/colega de scaun. Puţintică morală mi-ar spune că nu interesează pe nimeni din jur ce am făcut ieri, ce a gătit nevasta în bucătărie, ce tâmpenii am văzut şi am auzit aseară pe aiuritoarele canale ale televiziunii. Puţintică morală mi-ar interzice să povestesc în gura mare cât de deştept e nepotul meu, de câte ori l-am pus la oliţă, cât de repede învaţă să aibă tupeu în faţa babei şi a moşneagului, aceşti vajnici şi depăşiţi crescători de copiii altora, cât de frumos sar ei într-un picior şi scuipă ritmic pe trotuar, aşa, din fragedă copilărie, să vadă şi scuipătorii adulţi cât de corect sunt urmaţi în apucături. Sigur că da! Iată, sunt în autobuz. Nu mai sunt locuri. Mă ţin de bara orizontală din mijlocul autovehiculului. Şi n-am cum să-mi pun palmele la urechi. Şi mi-am uitat şi căştile antifonice acasă. O mala/divă zburlită, gălăgioasă şi cu cizme de vară, un fel de maimuţă cu pedale, şi un mârlan cu ochelarii pe ceafa zero cu lanţ, un fel de ţopârlan cu mustăţi, cam de patruzeci de ani fiecare, vorbesc aşa de tare încât pică literele din ziare, încât numai vocea/timbrul care anunţă staţia următoare le mai acoperă urlarea. Şi ce discuţie! Ce subiecte! Ce gesticulaţii! Dar nimeni nu zice nimic, nimeni nu are curaj să le atragă atenţia că deranjează prin tăria şi stupiditatea vorbelor care cutreieră autobuzul ca nişte pietre zvârlite spre Maria Magdalena. Am eu curaj. Stai să vezi ce-am păţit!
Mârlanul și Maimuța (I) Scris de Ion Zimbru
Etichetat cu
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.
ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro
