Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou”
(!) și se aude că ar vrea, însă nu poate
să se desprindă de acolo şi de-atunci,
şi să renunţe la trecutul fără margini:
straşnic, plin ochi cu timp şi taine şi porunci,
şi să alerge până-ncoace, fără milă
chiar de prezentul celor care mai rămân
şi prin caiete, şi prin cărţi, şi prin morminte,
pe care-i ştiu şi-i tot ascult şi-i tot îngân (!)
(!) și se aude că ar vrea, dar n-are minte,
şi cum să uite cel mai simplu îndărăt?
şi cum să-şi umple viitorul cu păcate?
şi înălţimea şi-adâncimea cu prăpăd?
şi cum să-şi toarne-n sânge gheaţa şi otrava
cea nesătul-a rătăcirii de aici?
şi cum să-şi poarte-n pace pulsul mizerabil?
cum să înghită strâmb şi sec, soios şi chici (?)
(!) și se aude că ar vrea, dar mai ascultă
şi glasul cela liniştit şi iertător:
de ce să pleci? unde să pleci? nu vezi că totul
acolo-i lacom, blestemat, eratovor?
rămâi aici, lângă cest timp şi ceastă vreme
în care clipa-i fără capăt şi-are rost
şi în caiete, şi în cărţi, şi în morminte.
şi niciodată - stai să vezi! - n-ai să fii fost (!)
