Mireasa de mai Târziu (IV)

Mireasa de mai Târziu (IV)
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Sigur că da!... Uite, doamne, în ce fel de frumos şi înalt dorm femeile mari şi mici, cu păpuşile de tutun alături, alandala, parcă şi ele în copleşire de somn! şi în ce fel de adâncime a Uitării doarme halucinanta Dara, cu o păpuşă de tutun rămasă pe picioare, parcă invocând leagănul, cântecul de leagăn şi legănarea de mai târziu!... (Dara-i fata din poezia lui Don Cezar, fata pe care, în urmă cu două veri, după o discuţie cu poetul în Cimitirul "Eternitatea" din Iaşi, mi-a împrumutat-o s-o folosesc în astă întâmplare de iarnă, dar cu obligaţia s-o duc înapoi, în gara din Bârlad, unde puştiul Cezar se ascundea de/după bătăile crunte pe care i le administra tatăl lui, "Rusia", şi unde îşi vărsa lacrimile şi amarul întru curăţenie şi aşteptare)! Uite, stau năucit de frumuseţea adormitei, stau şi mă uit la ea, parcă nici nu respiră, parcă păpuşa de tutun scânceşte şi cere legănare, scânceşte şi cere nani-nani!... şi parcă o văd, deodată, îmbrăcată în rochia miresei de mai târziu, parcă-i chiar mireasa de mai târziu...şi se apropie cu mâinile întinse spre mâinile mele întinse spre mâinile sale întinse... şi acoperişul chilerului se desface, se deschide, se dă la o parte... şi începem înălţarea şi adâncirea!... şi, uite, afară-s flori de salcâm peste tot, flori negre şi albe!... ea poartă o floare neagră pe rochia albă, fără sfârşit! eu port o floare albă pe sacoul negru, fără cusur!... şi plutim! şi Dara mă roagă încet să-i spun sonetul promis în ziarul de ieri! cum să nu i-l spun?... iată-l: "suport pedeapsa, n-am ce reproşa,/ nu pot să dau vreo vină nimănui,/ doar cer iertare şi gândesc aşa:/ habar n-aveţi ce fructe amărui/ mi-a dat această doamnă delicată,/ din toamna ei şi din copacii care/ au fost odată cam ca niciodată,/ dar umbra lor îmi lasă vindecare/ pe răni înalte şi pe răni adânci.../... aşa-i amarul: face foarte bine/ urcărilor pe spate şi pe brânci,/ şi cuiele de cruce sunt puţine.../ pedeapsa dumneavoastră nu-i uşoară:/ iubiţi un om care nu vrea să moară!"... Uite, Dara se trezeşte din somn, duce fetiţa la sân, îi dă oleacă de lapte, mă întreabă dacă mai ninge, dacă mai bate vântul!... îi spun că-i linişte, că mama a plecat cu tot cu nuia! îi spun că trebuie s-o duc înapoi, în gară, "unde miroase-a dor/ şi a batiste în la revedere"!... şi Dara începe să plângă!... Uite, dacă treceţi prin gara aceea, să zvârliţi ochii pe partea cealaltă: mireasa de mai târziu leagănă o fată de mai târziu şi recită sonetul pe care nu l-am scris niciodată!

Divina Tragedia, Colecție

NEC PLUS ULTRA, Colecție

Citit 612 ori Ultima modificare Duminică, 20 August 2023 11:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.