Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"
(!) cămaşa ta-i ţesută din cămaşa
pe care mi-a urzit-o mama când
cocea iubiri şi turte pe o plită,
la marginea războiului, plângând
că nu mai are nici măcar o clipă
pe care să o toarcă din fuior,
s-o facă ghem şi s-o alcătuiască -
aşa, ca pe o pâine în cuptor (!)
(!) ş-apoi - rupând-o simplu, într-o mie
şi una de bucăţi, s-o dea la toţi -
şi să mâncăm şi s-ascultăm războiul
şi glasul ei: "nu ştii, dacă nu poţi,
nu poţi, dacă nu ştii - dă-ţi şi cămaşa,
şi dă-ţi şi pâinea, însă nu la schimb -
să dai mai mult decât primeşti - iubirii
nu-i spune niciodată că n-ai timp" (!)