MAIMUȚA cu PEDALE și MÂRLANUL cu MUSTĂȚI (II)

MAIMUȚA cu PEDALE și MÂRLANUL cu MUSTĂȚI (II)
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Aud şi nu pot să mă apăr. Nu pot să plec din raza de acţiune a canonadei celor doi săriţi. Nu pot să mă mişc, fiindcă-i aglomerat autobuzul. E clar, sunt condamnat să aud: "De ce-ai uitat factura acasă? Zi, fă, de ce-ai uitat factura acasă? Ai uitat-o? Ori n-ai găsit-o? Dacă n-ai găsit-o, n-ai putut să-mi spui? Unde mergem noi, acum, aşa, ca proştii, fără factură? Doar ţi-am zis s-o cauţi în sertarul de sus, nu? Nu cumva tu ai umblat numai în sertarul de jos? Zi, fă, zi!"... "Ce să zic, omule, ce să zic? Am căutat-o numai în sertarul de jos, că sertarul de sus e stricat, e dat deoparte! Nu ştii că tu l-ai trântit când nu-ţi găseai biletul la 6 din 49, ăla cu numerele alea proaste şi departe întotdeauna de câştig? Nu-ţi aduci aminte? Cum să-ţi aduci, dacă erai beat şi nervos pe loterie, de era să mă pocneşti şi pe mine, nu numai sertarul?

Şi, dacă vrei să ştii, mi-a fost frică să-ţi spun că n-am găsit-o, şi am gândit să mergem aşa la fisc, doar n-o să mă învineţeşti în public pentru un fleac de factură, nu?"... "Eşti nebună, eşti nebună, eşti nebună! Cum să mă duc eu la ghişeu fără factură? Ce-i spun ăleia? Că mă duc la prăşit fără sapă? Că fac nuntă fără lăutari? Căscato!"... Sigur că da! Mă trec toate apele din lume. Şi, cum ziceam, nici nu mă pot deplasa din cauza înghesuielii. Abia aştept următoarea staţie să văd cum fac să cobor. Maimuţa cu pedale şi mârlanul cu mustăţi, pe tonuri din ce în ce mai grave, îşi continuă tiradele nimicitoare.

Nu mai rezist. Îi rog frumos, cât de frumos se poate în asemenea condiţii, să vorbească mai încet, să nu mai deranjeze atmosfera şi aşa destul de încărcată. Atât mi-a trebuit. Sare el: "Ce, băi, hodorogule, nu-ţi stă bine în bocanci? Vezi că te pocnesc! Tu te-ai duce la fisc fără factură? Taci dracului din gură! Tu nu te uiţi la mine ce dimensiuni am? Că te zvârl pe geam, nu alta!"... Sare şi ea: "De ce te bagi, băi, mititelule? Chiar aşa, nu vezi ce matahală-i soţul meu? De ce vorbim tare? Ca să ne înţelegem, d-aia! Hai, mişcă-ţi constituţia d-aici, c-o iei pe cocoaşă, nu glumă!"... Şi dă-i, şi luptă! Şi luptă, şi dă-i! - vorba lui nea Iancu Caragiale. Şi, tot umblând şi scormonind prin buzunare, măgădăul găseşte factura pentru care au făcut atâta zarvă. Victorios, îşi pupă jumătatea la fel de tare şi coboară val-vârtej în staţia de la fisc. Cam la trei staţii mai încolo, îmi aduc aminte: "Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,/ să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!"...

Publicitate: pentru sănătatea dumneavoastră, mergeţi pe jos cel puţin toată ziua în fiecare zi!... NEC PLUS ULTRA!

Divina Tragedia, Colecție

NEC PLUS ULTRA, Colecție

Citit 1010 ori Ultima modificare Joi, 16 Noiembrie 2023 15:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.