Dacă-l urmăreşti (vreodată) cum vehiculează limba/ de stejar, salcâm, jugastru, frasin, carpen şi agud,/ şi cum dă (din mâna stângă) să arate că un timp a/ fost silit să se ascundă în metroul de Adjud,/ cum îşi laudă trecutul mai dihai ca M. Viteazul,/ cum îl pupă guşterimea, de ţi-i frică să-l atingi - / este vremea să-ţi dai seama că a ruginit macazul,/ că pentru acest XY nu se fabrică seringi!//
Poţi, eventual, să umbli prin colecţii de ziare/ ca să vezi ce mama mă-sii ni s-a dat pe moskofax,/ şi am înghiţit cu toţii, şi-am bătut din palme care/ mângâiau felii de pâine unse doar cu soiavax!/... Toate cele aveau soia: chiar şi arta, chiar nevasta.../ chiar masculul cel mai hâtru suporta-nlocuitori!/... Îţi venea să-ţi spânzuri umbra şi să zici: cu asta, basta!/... Iar acum îţi vine - Doamne, iartă! - să momento mori!//
Ţi se face (câteodată) dor de pârtie normală/ prin zăpada şi prin ceaţa zilelor lăsate Drept/ pomenire de la Omul cel Iisus? Chintă regală/ în zadar aştepţi! XY e-un trişor kaghebesept!/... Nu-n zadar demagogia „umflă” Potul şi plusează.../ însă tu - ’tu-i mama mă-sii! - te complaci în silă când/ vezi că nu mai poţi să cumperi la copii măcar o rază/ de la soare sau din cartea unui lux poet flămând!//
Mie mi se face greaţă... şi n-am bani pentru lămâie/ când îl văd cum perorează despre linişte în vid,/ cum se dă cu alde Nimeni, cum se-ncruntă şi cum scrie/ utopii pe care nu le-ar suporta nici un guvid!/... Şi ce, dacă! - zice unul guşter şi cu nasu-n şpârlă,/ care-şi cam ionizează minus biţii scheletroni!/... nu vedeţi! - şi-nnegurează nalta frunte de şopârlă/ - că suntem pândiţi de unguri şi în criză de spioni?//
Poţi să-(ţi) dai cu tesla-n oaie, poţi s-arunci cu barda-n Lună,/ poţi să-ţi violezi combina, să dai vina pe tractor.../ chiar să furi: asta-i scofala, asta-i calea cea mai bună…/ dacă n-ai găsit curajul să te sinucizi uşor!/... El rămâne de a pururi: nu se-ndoaie, nu se schimbă,/ chiar îl doare-n pălăria şarpelui de pe izlaz,/ se tot jură că nu minte, dar puşchelele pe limbă/ îl trădează, i se vede paiul de orez în nas!//
(Publicitate: „Numai din magazinele Ministerului Educaţiei şi Învăţământului puteţi cumpăra uniforme şcolare, filozofia iepurelui în grădina de zarzavat şi filozofia ca instrument de bază în ameliorarea raselor de animale!”)