DANTELĂRIE (IV)

DANTELĂRIE (IV)
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Cesta-i norocul, ceasta-i şansa, altul şi alta nu există/... spre unde vrei s-ajungi, doar una-i şi sigură (în veci) potecă/... nu tândăli, nu sta pe gânduri, n-ascunde lacrămi în batistă/... acolo-i Alfa şi Omega, acolo, în Bibliotecă!/... Numai aşa, numai de-acolo începe straşnica Suire!/... acolo se urzeşte totul, se nevedeşte... şi se scrie/ istoria Desăvârşirii: tot fir cu fir, fire cu fire.../ doar astfel poate să se-ntâmple... căderea la Dantelărie!

Aşa se-ntâmplă dinspre Sud(uri)... aşa se-ntâmplă dinspre Nord(uri)/... şi tot aşa se-ntâmplă dinspre Est(uri) şi Vest(uri): ceastă Voce/ mă-ndeamnă numai către-acolo, printre acorduri-dezacorduri,/ printre Vianu, Barthes, Piru, Shakespeare şi Lermontov şi Croce.../ printre atâtea Pene sfinte şi mari şi lungi, care-au dat vlagă/ şi zor Cuvântului, să mişte Carpaţii, Alpii, Everestul,/ Cerul, Pământul şi Uitarea lecuitoare, grea, întreagă,/... nu doar Puterea şi Prostia de a sui (pe Eve) Restul/ rămas de când s-a dat de-a dura prima (s)clipire a Luminii/ peste un biet Rotund în faşă, scâncind de foame şi de sete,/ de când îşi pregăteau tirada, tunul şi-otrava... filistinii,/ dar şi habotnicii, şi tâmpii... [şi numai nenea Moromete/ (cel cu încredere în câine, cel cu picioarele în glie,/ acel cu sufletul în brazdă, mereu cu Moartea în spinare)/ e singurul rămas pe gânduri, plângându-se la lumânare,/ rugându-se de-nsufleţire... în uşă la Dantelărie!

Şi uite-aşa porneşte ruga: „Lasă-mă, Doamne, doar o dată,/ să mi s-astâmpere visarea, pofta nătângă de Nălţare,/ să-mi treacă dorul de Suire spre Săvârşirea vinovată/ de cleveteală şi de crimă, de pizmă şi de ne-ndurare!// Doamne, te rog frumos, ajunge cu-atâta Patimă-n Zadarnic,/ ajunge cu atâta Vrajă, cu-atâta grea Nemernicie!/... Hai, pune mâna pe Pământul (acum, lui Lucifer slugarnic)/ şi fă-l cum a mai fost Odată: Izvoditor de Viu şi Vie,/ Cuibar de Cântece cu pene, Pom sfânt, cu fructe interzise,/ cu Şarpe înţelept... cu toate (a)ducătoare-n Admirare,/ în Legea Una a lui Unu [(ne)cunoscută-n manuscrise]/... şi dă-i (din nou şi fără milă) Blagoslovire, Dezlegare.../ dă (înc-o dată) Decalogul, Potopul cel fără de care/ n-ascultă Nimenea, nu-nvaţă Respectul, Sfânta Modestie.../ dă Cale liberă la Cazne, măcar aşa, din Întâmplare/... să se asculte Îndrumarea şi Drumul... spre Dantelărie!”

[Publicitate: „Aici, pe strada cea Moldavă, în colţ cu strada cea Română,/ exact unde se vede-o Steauă biruitoare şi stăpână,/ aici se-ntâmplă să v-aştepte (pe toţi ce sunt şi or să fie)/ cea mai destoinică Lucrare de-nfăşurat Dantelărie!]... (Stai să vezi!)

Citit 1065 ori Ultima modificare Joi, 17 Aprilie 2025 10:37

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro