Complicat? Nu, vi se pare! Pur şi simplu? Vi se pare!/ Floare la ureche? Sigur! Astăzi? Mâine? Cine ştie!!?/... Să începem chiar acuma! Aşadar şi prin urmare,/ poate fi Acesta gândul/visul spre Dantelărie??!
„Grăbeşte-te încet, domnişoară de sticlă,/ să rămână egal între aripile tale!/... Nu are rost să ajungi în lumea Cealaltă,/ fără să te fi iubit cu picioarele goale!// Şi ziceai că va veni o vreme ploioasă/ până la sfârşitul copacilor, chiar până/ când fiecare pasăre va umbla însetată,/ după apă vie, din fântână în fântână!// Şi mai ziceai că s-au înecat fântânile,/ toate s-au înecat... şi păsările zboară/ fără oprire, nu au unde să se aşeze/ fiindcă Tot este „gol” şi „afară”!//... Hai să bem ploaie, domnişoară de sticlă,/ să bem toată apa murdară din Lume,/ să putem desena cu picioarele goale/ şotron pe pământul rămas fără Nume!// Nu are rost să ajungi în lumea Cealaltă,/ fără să te fi iubit cu toate picioarele goale/ în ţărna aceea, de la fântâna aceea, demult,/ cu sălcii majestoase şi cu păsări haimanale!// Grăbeşte-te încet, trebuie să stea ploaia/... şi se vor retrage apele în cumpene şi ulcioare.../ şi vor începe basmele pe faţa pământului.../ şi noi vom umbla (până dincolo de moarte) cu fântânile în spinare!//... Şi nu ştiu dacă vei primi această rugăminte!/ Oricum, eu am să beau toată apa murdară din lume,/ să fie Curat, domnişoară de sticlă,/ când vei ajunge... iar eu voi fi fără Nume!”
Dacă nu va fi Acesta, poate... poate fi altul!/ Oare ce zice Adâncul? Oare ce zice Înaltul?/ Oare nu cumva, din prea mult Respect, ori din prea multă Prostie,/ am greşit (sau am pierdut) Somnul spre Dantelărie??
„Dac-ai s-adormi (iubito)-n tramvaiul Trei, vreodată,/ se vor holba la tine, ca la un bibelou,/ şi vor uita de fontă, de strung şi de lopată,/ şi veţi intra-mpreună, aiurea, în depou!// Când va sosi primarul să-ţi ceară socoteală/ că i-ai sustras flăcăii din câmpul muncii lor,/ vor declanşa o grevă din aia, cincinală,/ să-ţi facă pat şi pernă cu pene de motor!// Iar doamna prefectură va ştampila decizii,/ să-ţi învelească somnul cu straturi de ozon!/... aleşii/emanaţii vor flutura demisii/ şi vor sări (de-a valma) din schemă, din balcon!//... Dar tu n-adormi, iubito, acum şi niciodată,/ că bei cafea cu litrul şi speri că voi veni/ s-ascult cum trăncăneşte tramvaiul Trei în pantă.../ şi să murim (Alături) în fiecare zi!
[Nişte publicitate: „Cunosc două doruri grele:/ dorul meu şi-al mândrei mele!” (Cornel Udrea-Kant - „Despre cunoaştere”)]... (Stai să urmăreşti!)
