Sunt gata să-ţi ghicesc în vis şi-n dor,/ în poartă, în ogradă şi-n grădină,/ în viaţă şi în moarte, dacă vrei...!/
Dacă nu vrei, nu-ţi iau nici o Lumină/ din Zarea de Atunci şi de Acum,/ din Ochii care-au dat întotdeauna/ în mugure şi-n floare şi în fruct,/ cum dă de-atâta vreme toată Luna,/ cum dă de-atâta vreme orice Stea/ (şi-a mea, şi-a ta, şi-a lui, şi-a lui Oricare).../ şi tot nu ştim de când şi până când/ ne amăgeşte-o veşnică-ntrebare:/ eu Sunt? tu Eşti? el Este? noi Suntem?/ sunt Eu? eşti Tu? e El? şi suntem Noi?/ oare urmează viaţa de Acum?/ suntem, deja, în viaţa de Apoi?/ chiar nu vedem că nimeni nu răspunde/ la ist pârdalnic Semn de întrebare?!/ Chiar, Ce sau Cine oare-şi bate joc/ în iastă colosală Ghicitoare,/ de-un papă... lapte, carne, leuştean,/ timp, spaţiu, suflet...? iastă Clocitoare/ cui se supune? cărui E la X?/ ce demon-înger controlează Restul?/ cine se dă pătrat, rotund, Oricum?.../ Hei, nu cumva Celesta plus Celestul,/ visează şi Frumosul şi Urâtul/ de Primprejur şi de prin mai Departe,/ şi noi ne rupem Inima şi Gâtul,/ şi credem şi în Viaţă şi în Moarte?...//
Eşti gata să-mi ghiceşti în rău şi-n sec,/ în palmă, în uitare şi-n fântână...!/ Dacă nu vreau, să-ntuneci Steaua mea,/ dar să (nu)-mi spui (cam) ce-o să mai rămână/ şi ce-o să se mai vadă dinspre locul/ Moldav şi Sfânt... numai acela care/ a fost al Nimănui, şi-acuma stă/ deja-n Eternitatea următoare!?/ Dar, dacă vreau, să nu-mi ghiceşti Curat/ când e Murdar, să n-ai milostivire/ de-un prea plecat sub lamă de cuţit,/ sub ştreang, pe rug, sub Linia subţire/ dintre ce-a vrut să fie şi ce-a fost:/ Nimic pe Tot, Tot pe Nimic... adică,/ o Viaţă şi o Moarte pe(de)rost,/ un cui de tei, un indice la Frică/ şi la Curaj... fiindcă de aceea/ şi-a tot făcut-cioplit o Cruce mică,/ şi-a tot cântat şi legănat Scânteia,/ să crească mare, mare, cea mai mare.../ cât Crucea (ne)răbdării următoare!...//
Sunt gata şi eşti gata de Ghicire.../ durează mult? puţin? cât o (S)Clipire!/ cred că (nu) Eşti!? crezi că (nu) Sunt... în Stare!?/ tu vezi conturul Clipei următoare?/ eu văd că-l Ştii, dar zici că n-ai Vedere!/ tu vezi că-l Ştiu, dar zic: e Re(Vedere)/ şi-i chiar Visarea Celor care poartă/ Deşertăciunea-n Artă pentru Artă!/ e chiar strigarea Capătului unde/ Neantul strâmb lucrează la Secunde,/ le strânge şi le-ndreaptă, le măsoară,/ ş-apoi le dă-(n acelaşi Timp) Afară,/ în „găuri” carotide şi aorte,/ le urmăreşte cum să se comporte.../ aşa, cu toţi, cu toate, cu mine şi cu tine,/ să (nu) (se) facă Nepăsarea de Ruşine!...// (Sigur că da! Nu?)
