Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
2 comentarii

 

Ar trebui să mă duc mai des la crucea mamei, însă mă duc mai rar, că sunt ocupat cu viaţa asta frumoasă, dar mizerabilă, da? Pot spune şi invers: mizerabilă, dar frumoasă, nu? Şi acolo se află şi crucea tatei, da? Adică, vezi tu, netrebnicul de mine nu trebuie să facă două drumuri, nu? Dar nici aşa nu mă duc mai des, da? Că-s ocupat cu farafastâcuri şi baliverne, nu? Am auzit că tu nu te duci rar la crucea mă'tii, da? Am auzit că te duci des, nu? Chiar te felicit şi chiar îţi promit că scriu despre tine cum te duci tu în fiecare duminică şi citeşti la mormântul ei strofa aceea a Veronicăi Micle, despre marele Nimic. Şi cum atingi tu dumitriţele sau ghioceii de asupra mamei tale, de parcă i-ai mângâia mâinile-i legănătoare şi blânde. Şi cum, după ce citeşti strofa aceea, te uiţi în zare, cu palma streşină la ochi, parcă aştepţi s-o vezi venind dinspre Dincolo, spre Dincoace, cu braţele întinse către revedere, cu privirea scăldată în lacrimi, cu pestelca în care ţi-a adus şi ţi-a dat totdeauna fructele şi turtele copilăriei. Şi cum pleci tocmai la amiază, şi cum te tot uiţi în urmă, cine ştie! poate!…şi cum treci şi pe la crucea mamei, că tare-i singură şi bătută de ploaie şi vânt, şi mai smulgi o buruiană, şi te mai uiţi la ciotul rămas din teiul pe care i l-am sădit la căpătâi, dar l-au rupt nişte derbedei fără minte, fără suflet şi fără Dumnezeu!…şi cum ajungi acasă şi taică-tău întreabă ce mai face maică-ta! şi cum îi răspunzi că maică-ta doarme fiindcă toată viaţa a muncit şapte văi şi-o vale-adâncă, şapte dealuri şi-un deal mic…şi s-a ales cu marele Nimic din poezia doamnei Veronica!…

Da, aşa am să scriu, doamnă! aşa am să scriu, dragă femeie de ispravă! am să scriu şi am să te laud, am să-ţi cumpăr o basma nouă, şi o pestelcă nouă, că semeni foarte mult cu mama ta, dar şi cu mama mea! şi am să vin la tine la poartă şi am să te strig după numele lor, şi ai să vii cu mâinile întinse spre revedere, ai să-mi dai turte şi gutui, şi am să-ţi spun sărut mâinile cu lacrima de atunci şi de acum, şi am să cred că eşti maică-mea, dacă nu cumva chiar eşti maică-mea, şi ai venit şi tu oleacă până acasă, aşa, să vezi ce mai face tata şi muşcata din fereastră, să iei o linguriţă de dulceaţă din cireşe amare şi un pahar cu apă, şi să pleci din nou în eternitatea marelui Nimic! Da?

Citit 3014 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

2 comentarii

  • postat de fir de iarba de acasa,semn de Carte Sâmbătă, 03 Martie 2012 23:07 Link la comentariu
    0
    0

    Camila Fiului,trecuta prin tortile Mamei,cu parul innodat in Numele Tatalui. Ecouri conjugate primordial .Firicelul cu cocoasa.Pulseaza ,pulseaza pe ecranul negru cu lumini verzi , Poetule !

    Raportează
  • postat de MEDICUL Sâmbătă, 03 Martie 2012 13:21 Link la comentariu
    0
    0

    E un mesaj infiorator, plin de ura, ciudat si pacatos.......Persoana care a trait asa ceva are nevoie de ajutor medical.

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.