Lanul de păpuşoi se află cam la opt kilometri depărtare de sat. Vreo trei ore de mers cu viteză bătrânească. Tinerii s-au rărit la munca câmpului, vor totul de-a gata, este sub demnitatea lor să pună mâna pe secere ori sapă. Moş Gheorghe se scoală cu noaptea în cap şi pleacă la prăşit. Merge agale, fumează meditativ, gândeşte continuu la soarta ţării şi la viitorul copiilor leneşi şi fumători, speriaţi de vacă, specialişti în internet şi experţi în ceaţă. Moş Gheorghe merge agale, cu desaga bălăngănindu-se pe umăr, cu sfertul de capră urmându-l la doi paşi îndărăt.
După trei ore, ajunge la marginea proprietăţii: un amărât de hectar ticsit de hardal, volbură, pir, pălămidă, foaie verde de mohor şi foaie verde ca lipanul. Păpuşoii abia scot vârful nasului printre buruienile spontane şi flămânde. Moşulică leagă căpriţa de o tufă, îşi face semnul crucii şi dă să se apuce de treabă. Zâmbindu-şi aproape nervos, constată că şi-a uitat sapa acasă. Se înjură de grijanie, lasă capra în voia lupului şi face cale întoarsă pentru a-şi aduce unealta fără de care nu se poate nici un fel de agricultură sănătoasă, fără de care mâncăm drele de pe podele şi bureţi de pe pereţi.
După trei ore, bătrânelul intră în ogradă şi ia sapa. Nu vorbeşte cu nimeni, că n-are nevastă. I-a murit în urmă cu cinci ani, hârbuită şi bolnavă de atâta osteneală pe tarlalele acestei patrii curtate de turci, tătari, huni, nemţi, ruşi, nato şi alte lifte cotrobăitoare prin sufletul acestui popor plin cu ştefani şi emineşti. După alte trei ore, ajunge iarăşi la faţa locului, sprijină sapa de-un alun, cercetează capra, vorbeşte cu ea. Asta rumegă în dorul ţapului, n-are semne de violenţă ori urme de lup. Bătrânului i se face sete. Şi animalei. Fântânica stă la celălalt capăt al hectarului.
Peste un ceas, ţăranul şi patrupeda beau apă în şoaptă. Apă vie. Soarele bate spre toacă. Vreme de plecat acasă. Trei sau patru ore de mers. Sapa rămâne printre bălării, să nu mai fie uitată a doua zi. Moşul mulge capra şi pune laptele la prins. Priveşte fotografia femeii sale: o mireasă răpitoare, născătoare de zece copii, dar nici unul nu răsare la poartă, nici o scrisoare nu se aude venind. Bătrânul se duce în grădină şi se aşează pe-un polog de mohor, într-o rână, cu ochii la câinele de pe cer. A doua zi, n-a mai ajuns la câmp. Sapa a ruginit definitiv. Undeva, într-un colţ al Pământului, Biblia eliberează adeverinţe.
