Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
1 comentariu

 

Cu megieşul Victor şi cu fratele Nicu, doi flăcăiandri formidabili, păştem vacile pe Cioara. Cioara este un deal înclinat cu 45 de grade, plin cu salcâmi şi tăiat de râpi adânci, pe fundul cărora curge un fir de apă limpede ca ochii mamei la naşterea mea. Numele vacilor este Vaca: Vaca Gălbiniţa şi Vaca Lunaia. Prenume frumoase, nu? Fiecare cu viţelul ei: Viţel Toporaş şi Viţel Brebenel. Prenume corespunzătoare, nu? Animalele pasc frumos, fără să lăcomească, fără să deranjeze, chiar se aude laptele susurând dinspre iarbă înspre ţâţele care au crescut atâţia şi atâţia oameni şi viţei!

Animalele dreptunghiulare şi blânde iscodesc orizontul lor şi al nostru, noi nu avem timp de orizont, noi punem la cale tot felul de şotii, noi scriem versuri proaste pe maculatoare, cu creion chimic, noi facem ceasuri cu nuiaua pe ţărnă ca să măsurăm timpul care nu are nici o importanţă, care nu face nici două parale pe lângă importanţa şi autosupraestimarea noastră haiducească. Astăzi, de pildă, punem la cale să mâncăm friptură de cocoş. De unde? Din cimitir, că-i aproape de Cioara. Cocoşii lui Nicuţă Dinu, care scurmă pe morminte şi cotcodăcesc făcându-şi cruce cu aripile, parcă citind literele şterse ale robilor şi roabelor plecaţi/plecate să joace ţurca şi ascunselea în ţinutul cu verdeaţă.

Fratele Nicu rămâne cu grija vacilor, iar eu cu Victor ne strecurăm în perimetrul morţilor de tristeţe sau bucurie. Pe burtă, printre iarba înaltă şi unduitoare deodată cu veşnicia, chitim un cocoş cu gâtul gol, mare şi ţanţoş…Victor, oleacă mai mare şi mai ghidilmeci, zvârle un sfert de măciucă…şi cocoşul dă colţul chiar pe malul unei gropi abia săpată, pregătită pentru înmormântarea unui om mort sub tractor, într-o râpă plină cu guşteri şi mister. Luăm pasărea masculină şi ne furişăm înapoi. Facem foc din zgâtii şi păiş, smulgem cocoşul, în organizăm cu o tablă spontană, îl prăjim, bem apă de unde cântă broasca, ne batem pe burtă…A doua zi, Nicuţă Dinu îşi numără găinile. O dată, de două ori…un cocoş nu-i iese la socoteală, şi pace…Nu ştiu cum naiba (cred că prin metode specifice), dar află mamele noastre, mama Măndiţa şi mama Rucsanda. Nu ştiu dacă Victor a plătit pentru ispravă (l-am auzit urlând puţin după casă), dar eu am primit 20 de nuiele pe lungul şi latul spinării…şi am stat vreo trei zile fugar în păpuşoii foarte, foarte, foarte  bine organizatului CAP. Pe bune! QED, nu?

Citit 7759 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

1 comentariu

  • postat de IC Luni, 19 Martie 2012 07:06 Link la comentariu
    0
    0

    Frumoase amintiri ,frumoase locuri si frumos descrise. Probabil locul unde canta broasca, de unde ai baut apa, era taman sub plopii cu frunza tremuranda , aia din coltul viei lui mos Dinu ,mai in vale de fantana parasita si nu departe de teiul lui Lascarache(chiaburul ..........) .Mai vreau sa publici asa ceva ..............

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.