Doamnă Mi, ieri m-a rugat doamna Ti să-i scriu azi despre cum am ratat centrul existenţei atunci, pe dealul acela din vale, cât de dobitoc am putut să fiu exact când mai aveam doar o secundă şi doar un pas până la miez, când chiar vedeam conturul acelui fluture crepuscular şi chiar simţeam cum îmi face din aripi…cum îmi flutură din aripi, adică!…Adică, de aceea i se spune fluture, fiindcă flutură, da? Fluturele nu face, da? De fapt, ce să facă fluturele? Ori de care ar fi acest frumos substantiv divin (crepuscular matinal, crepuscular seral, de varză, de noapte, de zi, cap de mort, de lampă, de câmp, de casă, de pădure, de icoană, de grădină, de izbelişte, de nuntă, de mire, de asalt, de mireasă, de război, de pace…)…nu face, ci flutură, da?…
Carevasăzică, stau în admirare pe dealul acela din vale, stau în admirare spre valea aceea din deal…şi nu mă mai gândesc la mama (icoana singurătăţii lui Unu la naşterea mea) cum îmi flutură o batistă la plecarea mea spre gara Nicăieri! şi nu mă mai gândesc la tata (purtătorul de biruinţă) cum îmi flutură o ramură de salcie la sosirea mea dinspre gara Nicăieri! şi nu mă mai gândesc la domnişoara Lu cum îmi flutură mâneca de mătase a mâinii de marmoră la plecarea mea spre tărâmul Iluziilor inutile şi fără sfârşit! şi nu mă mai gândesc la domnişoara Fa cum îmi flutură baticul frumuseţii sale pe marginea drumului la întoarcerea mea de pe tărâmul Iluziilor!…şi, încet-încet, totul dispare aşa cum dispar toate imaginile de pe retina orbului care simte cum orbeşte!…şi, încet-încet, năvăleşte compasiunea pentru toţi şi pentru toate, năvăleşte şi mă cuprinde până la sânge, până la os, ca o ploaie cu fulgere şi tunete, ca un potop…ca o necesitate, pot zice!…Şi, deodată, dintr-o curbă a timpului, dintr-un pliu al spaţiului, chiar la un pas şi la o secundă de mine, răsare/ apare/ coboară/ urcă…un fluture (acela despre care îţi spuneam mai sus) şi începe să fluture spre mine din mâinile sale transformate în aripi înainte de naştere: "hai, vino aici, mai ai doar un pas, mai ai doar o clipă, vino în centrul existenţei tale, nu are rost să ratezi tocmai acum, ridică mâna şi flutură şi tu, măcar! o să-ţi pară rău dacă ţi-i frică! n-ai să ajungi niciodată la liman!"…
Şi mi-a fost frică, şi am ratat!…Doamne, ce dor mi se face de părinţi!
