Teroare şi deşertăciune la Moara Doamnei

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
1 comentariu

 

Perioada de instrucţie a fost o culme a dezumanizării omului de către om, o exhibare a sălbăticiei, a instinctelor primare, o jale indescriptibilă, o explodare nervoasă despre care nu ştiam nimic şi care avea să-i marcheze pe mulţi, definitiv şi incurabil…

După ce că ne trezesc foarte dimineaţă sunete de trompetă alarmante şi urlete sacadate de căprari puşi pe apărat patria cu orice preţ, după ce că trebuie să ne bărbierim zilnic, chiar dacă-i întuneric la baie, după ce că apa caldă nu s-a inventat, după ce că trebuie să ne lustruim bocancii până când cicisbeii îşi văd în bombeuri mutrele cretine, după ce că mâncăm după ritualul pe care ţi l-am povestit la începutul lunii, după ce că trebuie să ne deplasăm în formaţie şi cântând (sau, când suntem singuri, în pas alergător), după ce că trebuie să batem pas de defilare pe lângă superiori, de parcă suntem săriţi de pe fix…vine ora plecării la câmpul de instrucţie, fiecare îşi cară echipamentul individual, iar eu (fiindcă mă aflu ultimul în grupă, din cauza staturii scunde) trebuie să car tot felul de tâmpenii necesare (pasămite) pentru formarea noastră ca viteji în flota marinei grăniceri…ehei, flotă militară grănicerească regulată, nu glumă!…aşadar, fizicul meu delicat şi plăpând este obligat să care pentru instrucţie următoarele substantive comune: sacii cu grenade, panourile pentru constanţa ochirii, diversele ţinte (ţinta piept, ţinta cap, ţinta opt, ţinta vacă…) fanioanele, pistolul mitralieră, baioneta, pistolul de semnalizare, baioneta, foaia de cort, bidonul pentru apă, încărcătoarele cu gloanţe, lădiţa cu pâine şi marmeladă pentru pauza de zece…(în buzunarul de la piept port o fotografie şi o scrisoare de la mama, ca pe nişte odoare le port, ca pe singurele rămăşiţe sacrosancte care mă ţin vertical!)…Îţi dai seama, cred, cum arăt, da?…parcă ies direct din cutremurul din '40!…Ne încolonăm, cineva dă tonul la cântec, pornim cu stângul înainte, în pas de defilare, suntem veseli, zâmbim trecătorilor, eu trăncănesc din toate harnaşamentele şi încheieturile şi gândurile…(auzi, domnule, să batem pas de defilare prin noroi! să ne târâm prin noroi, şi cu masca pe figură!…cică sunt avioane inamice la joasă înălţime!…sunt plin de glod din cap până-n tălpi, arăt ca un porc recrutat de partid şi de stat, şi făcut una cu pământul, să înveţe cum să ucidă duşmanul! vai de capul meu de duşman al duşmanului meu, da?)…Locul de instrucţie se numeşte Moara Doamnei, loc mărginit de un cimitir şi de un cer albastru ca ochii lui tata!…Stai să vezi!

Citit 2575 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

1 comentariu

  • postat de tinjala Marți, 10 Aprilie 2012 20:32 Link la comentariu
    0
    0

    Domnule Zimbru , admirabila descrierea dar cam tragica chestia cu "marcatul definitiv si incurabil" in rest sunt doar corect descrise tampeniile vietii de soldat in R.S.R

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.