Ieri, printre ploaie şi după amiază, merg pe strada Oltului, spre strada Braşov, ca să dau în strada Frunzei (ce nume de străzi în Galaţi, nene!). Merg şi meditez într-o veselie, chiar dacă plouă bacovian şi limuzinele cu şoferi excentrici (nesimţiţi, adică) te stropesc de nici un detergent nu te mai poate limpezi. Numai cu foarfecul pot fi date afară din haine aceste pete…numai cu ghioaga mai pot fi civilizaţi traficanţii (participanţii la traficul auto, adică)!…
Şi, deodată, exact în dreptul magazinului foarte căutat şi primitor şi mic şi mixt al domnului Cristea Nicolae, îmi răsare în faţă o statuie. Înţepenesc aşa, cu un picior în aer şi cu unul normal, îmi fac nişte cruci fireşti în astfel de situaţii, mă şterg la ochi şi nu-mi vine să cred: doamne, este statuia boxerului Ilie Târâlă! Mă mai şterg o dată la ochi, mă uit mai atent, fac un pas, mă apropii…nu, n-am halucinaţii, este statuia lui Ilie, într-o poziţie de aşteptare a adversarului pe ring!…dar, Dumnezeule, n-am mai văzut statuie cu ţigară în gură, cu mustăţi şi barbă, zâmbind către infinit şi către mine, către publicul trecător spre amintirea sălilor şi arenelor de box!…îmi fac de mai multe ori semnul crucii (am biserica Sfântul Gheorghe în spate-stânga), nu ştiu ce reacţie să am, parcă îmi vine să mângâi statuia, s-o trag de barbă!…mă gândesc să caut o garoafă şi să i-o aşez la picioare sau pe umăr!…parcă îmi stau lacrimile în gât, parcă vreau să recit "Oda pugilistului fără sfârşit", parcă îmi vine să cânt "Imnul boxerului ajuns pe stradă"!…Nu se poate (îmi zic) să se fi întâmplat "ceva" şi eu să nu aflu, ceva care să determine autorităţile locale să-l nemurească!…ori (îmi zic) o fi câştigat Ilie la 6 din 49 sau la o sută dintr-o mie, o fi câştigat şi i-o fi venit să-şi facă statuie antumă, că merită, pe cuvânt!…
Gata, sunt hotărât, mă apropii de el, chiar nas în nas, chiar ochi în ochi (eu sunt consternat, doamne, iar statuia zâmbeşte fără oprire!)…mă apropii să văd din ce material este realizată nemurirea lui Ilie (pare din bronz, bronzul din medaliile sale), mi se face părul măciucă la gândul că pot veni ţiganii din cartier la noapte să fure statuia şi s-o vândă la bronz vechi!…mă apropii, întind mâna şi trag statuia de mustăţi, asta nu mai rezistă, se porneşte pe un râs năprasnic, trage un fum din ţigară şi-mi dă mâna, mă întreabă ce fac, de unde vin, unde mă duc, dacă am plăcere şi timp să bem o bere împreună…! Apoi, "mens sana in corpore sano!" Adică, "mergeţi sănătoşi pe la casele voastre!"…Ce bine îşi joacă Ilie rolul de statuie!
