Aşadar, doamnă Mi, dacă eşti convinsă că "linia dreaptă este un cerc odihnindu-se", că "singurătatea lui Unu seamănă cu mama la naşterea mea", că "suntem iarbă până când şi până unde osteneşte lumina"…te rog foarte frumos şi foarte mult să nu mai aştepţi poştaşul astăzi…şi să nu te superi, fiindcă am primit o scrisoare de la doamna Ti, şi trebuie neapărat să-i răspund, că mi-i ruşine să tac, mai ales că această "scumpă alcătuire din lut de oale (cum zice Omar Khayyam) şi suflet stradivarius" (cum zice Yolanda Kremene) mă avertizează, mă pune la punct splendid: "aşa sunt unii oameni: nu le trebuiesc halucinogene ca să intre în extaz, ci doar un suflet mare, care clocoteşte şi dă pe dinafară…"…Sau: "tăcerea mea nu este programată, calculată, intenţionată, ci se datorează unor factori obiectivi…sau de mediu, etc…Cât priveşte fascinaţia, las-o să facă ce trebuie, că de aia-i fascinaţie, nu?!"…Ori: "lăsând gluma la o parte, ce-ai să faci atunci când (…) o să ţi se taie respiraţia?!"…
Păi, referindu-mă la extaz, când eram cu cercul şi cu vacile prin pădurea Trifa (floare de salcâm cu dulceaţă de nuci), făceam morişti din cărăbuşi, iar ea (doamna sine qua non de acum) venea pe coclauri, era frumoasă ca nordul Moldovei de Sud…şi, gata, extazul cobora pe pământ şi umbla prin brusturi şi muşuroaie de furnici!…şi, gata, începea să plouă peste noi şi peste lume!…şi, gata, apărea curcubeul alb-negru!…iar ea, domnişoara Ti, scotea acuarelele şi mă ruga încet s-o ajut să colorăm curcubeul!…şi chiar îl coloram!…şi, gata, extazul se suia la cer cu tot cu brusturi şi cu tot cu muşuroaie!…
Dacă te uiţi, dimineaţa, pe culmea dealului cu ploaia de atunci, o să vezi o fetişcană vopsind curcubee şi un trandafir sălbatic doldora de fluturi şi calul popii…şi, lângă toate acestea, un eu citind tare povestea cu Păcală când şi-a uitat păcălitorul acasă, ori un eu plângând tare de bucurie când o aud pe mama strigându-mă să vin acasă fiindcă (peste cincizeci de ani) o să primesc o scrisoare de la doamna Ti!…
Referindu-mă la "o să ţi se taie respiraţia?!"…abia aştept să mi se taie, deoarece şi aşa, până acum, am respirat aiurea (mama zicea că nu sunt bun nici de zeama oului, nu fac nici cât o ceapă degerată), am făcut degeaba umbră pământului (uneori, nu sunt în stare să fac nici măcar umbră)!…Abia aştept, pentru că numai anaerob sunt scriitor, în aceste momente inspiraţia cotropindu-mă torenţial!…Cică într-un mâine, mai încolo, mergem în pădurea de salcâmi să culegem nuci şi cireşe amare!
