În general, mi-i frică de animale, mai ales de lei şi de neamurile lor. Trebuie să-mi înving această frică, să mă apropii mai mult de regnul animal, fiindcă am multe de învăţat de la comportamentul acestor patrupede fioroase şi indiferente la prostia omenească. Prin urmare, îmi propun să iau o hotărâre colosală: mă duc la pădurea Gârboavele să mă uit (şi eu) prin gardul de sârmă, în parcul zoologic (mă rog, la ce a mai rămas din locuitorii acestui parc!).
Mă duc, negreşit mă duc! Am auzit că în această rezervaţie huzureşte un leu autentic, mare, înspăimântător. Cică, dacă îl priveşti în ochi/dacă te priveşte în ochi, trece verde prin tine, adică nici vraciul şi nici popa nu mai au ce să-ţi facă! Cică, dacă ai sânge rece să te uiţi la el (prin întuneric), zici că ochii săi sunt faruri de OZN, lumina lor te perforează, te topeşte, te face magmă...Cică, dacă îl zgândări prin plasa gardului, este în stare să mănânce sârma, să te urmărească până la Prut, să te pape cu tot bocanci, cu tot cu aerele tale de cercetător inteligent! Cică, în ultima vreme, îngrijitorii nu prea mai au cu ce-l hrăni, şi-i dau să mănânce paie. Paie goale, nu umplute cu nu ştiu ce cărniţă de păsărică ori căpriţă!...
Aşadar, îmi iau inima în dinţi (mai bine i-aş da-o leului de mâncare, că şi aşa se hâţână din rădăcină, şi aşa-i putregăioasă, abia mai fâlfâie, şi mai e şi îndrăgostită, parol!), mă sui pe trotinetă şi, în două ceasuri, mă aflu la gardul cu leu interior. Care leu? O umbră de leu! O blană imobilă şi zburlită! O tentativă de leu! Un schelet cu păr de leu! Un leu fără calciu! Un leu slab, galben la moacă, devalorizat, desenat pe ţărână, cu două fire/două paie sub nas, cu urletul/răgetul uitat în copilăria lui primordială! Nici măcar de material didactic nu-i bun!...Îmi dau lacrimile. Îi dă şi lui una, că are numai un ochi, sărmanul para/leu! Stă ţeapăn, zici că-i leu cu cheiţă, dar nimeni nu a mai învârtit-o de mult!...
Îi fac aşa, cu mâna, dar fostul rege al pădurii, al savanei şi al animalelor nu are nici o reacţie! Privit mai cu atenţie, zici că-i un fel de găină cu capul mare, o găină extraterestră, zgribulită de soartă şi de nepăsarea domnului om!...Îi fac aşa, cu mâna în la revedere, îi las două lacrimi (poate i-o fi sete, dar după ce pupăza să bea apă?)...şi plec la deal, să ies din bătaia leului şi să fug până îmi cade scăfârlia de pe umeri, că nu-s în stare să fac nimic pentru ultimul leu!...A doua zi, am auzit că bietul rege a fost mâncat de o vulpe, purtătoare de cuvânt la Primărie.
