În sfârşit, cred că am gândit corect: îţi dau eu! îţi dau, fiindcă tu nu ai! eu am foarte multe şi foarte lungi! să ai şi tu, nu numai eu! poţi să iei câte vrei! eu le am de atunci! cred că ştii de când! dacă nu ştii, pot să-ţi spun! stai cu minte...şi ascultă: o să fie ca o lovitură de tun!... (ziceai că pădurea aceea-i filarmonică de câmp, aşa de multe şi colorate păsări cântau! salcâmilor nici nu le trecea prin cap să se scuture! iar toate florile şi tot soarele alcătuiau şi mişcau misterios şi ademenitor o mulţime de Ag şi Au! şi tu, acolo, la distanţă de o secundă mai încolo, atunci, dormeai la umbra unui fluture! şi eu luam, şi puneam în buzunare, şi în sân, şi în suflet, şi în jurul tău! să visezi frumos, şi să creşti mare, şi să te ferească de cel rău! şi te priveam cu lăcomie cum visezi! şi eu credeam că pe mine mă visezi citindu-ţi „capra cu trei iezi”! citindu-ţi cum se înclină cerul în bătaia vântului! şi cum ne strigă pe amândoi apropierea mamei şi ţâncul pământului!)…
(ca să nu mi-l ia vântul din mâini, leg sfoara zmeului de brâu! şi, cu ochii ţintă la urâtul de hârtie şi cu mare bucurie în mica mea inimă, adorm lângă râpa cu pârâu! scăpat de sub control, zmeul se lasă dus de vânt (sfoara e lungă până departe, până la capăt...) tocmai deasupra Rădeştiului, unde cerul nu are nici o poartă şi nici un lacăt! din cauza ostenelii, vântul se opreşte - are, şi el, greutăţile lui! - şi zmeul coboară lin, în volute şi piruete nemaipomenite pe meleagurile acestui văzduh, exact în grădina în care creşte fata cu ghetele pe dos, beladona şi rochiţa rândunelei, aproape de marginea satului!
zmeul, foarte emoţionat când o vede pe fată, se dă corespunzător peste cap şi se face zmeu adevărat! adică înalt şi simpatic, mai abitir decât făt-frumos, adică mai grijuliu şi mai bărbat! ia fata în braţele-i blânde şi literare şi stilistice, o sărută pe frunte, părinteşte, şi o roagă/întreabă ce vrea!...apoi, ghemuită la sânul zmeului, fata cu ghetele pe dos ia capătul sforii şi, pas cu pas, o face ghem, uite-aşa!...şi, pas cu pas, încet-încet, ghemul creşte, distanţa scade, depărtarea se apropie!...Mă trezesc, şi nu-mi vine să cred: lângă mine, la distanţă de câţiva greieri, un zmeu adevărat îi împleteşte fetei o coroniţă din flori nemuritoare, din filarmonica noastră de câmp!)...
Şi, acum, stau aici! dincolo de geam! vino şi ia! ia câte vrei! am foarte multe! tocmai de atunci le am!
