Lectură şi foame pe genunchiul piciorului de plai (III)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

În timpul vacanţelor (şi al duminicilor) nu scăpăm de griji şi îndatoriri. Mama nu ne taie dreptul de a fi papă-lapte, dar nici nu ne dă liber, adică să facem ce vrem, să batem câmpii pe dealuri, să umblăm creanga prin pădure. Deviza e clară: cine papă lapte, merge cu vaca la păscut! Că asta nu-i vacă de lapte-praf, nu-i vacă gonflabilă, nu-i vacă digitală! Dacă nu mănâncă, nu face lapte! Dacă nu paşte corespunzător, face viţei proşti!...

De regulă, o dată pe săptămână, mama ne dă dezlegare la bibliotecă, la Rădeşti. Bibliotecarul, Costică Boza, ne dă cărţi bune, unele interzise (Arghezi, de pildă), ne dă câte vrem (nu prea ştiam să selectăm valorile literare, atunci), să ne ajungă şapte zile, paisprezece zile (după viteza de lectură şi capacitatea de asimilare a fiecărui şcolar)...Luăm cărţile şi animalele bătăturii şi, valea!, pe deal, la păscut...că lăptăreasa cu coarne şi ochi mari şi uger enorm nu se umple cu Polevoi, Dostoievski, Esenin, Tolstoi, Ispirescu, Creangă, Eminescu, Teodoreanu, Drumeş, Dulfu!...

Regnul animal paşte şi rumegă mai încolo. Regnul sapiens stă pe burtă sau pe genunchi şi "rumegă" mai încoace, la umbra gardului de cătină sau la umbra rezistentă şi lungă a pădurii de salcâmi. Suntem mulţi băieţi şi multe fete: Victor, Constantin, Neculai, Maria, Casandra, Ion, Gheorghe, Lucia, Vasile!... Constantin, un fel de frate mai mare al tuturor (odihnească-se în pace, că a murit sub tractor, la nici optsprezece ani, exact când se suiau florile în gutui!) ne citeşte "Prâslea...", "Păcală", "Copii eroi", Tânăra gardă", "Povestea unui om adevărat", "La scăldat", "Moartea căprioarei"... Ştim (şi noi) să citim, dar parcă-i altfel aşa, parcă suntem în amfiteatru, mai ales că lectorul are timbru grav, bate până pe coasta cealaltă, face ecou, reverberaţiile trăgându-ne auzul până în miezul povestirilor, până în inima personajelor, până la capătul căprioarei ucise de foame! până în, până la!... Doamne, numai ochi şi urechi pe dealul acela!...şi lacrimi de tristeţe, mai ales când Karenina se opreşte definitiv pe calea ferată!...dar şi lacrimi de veselie, mai ales când Păcală îi ia trăsura boierului şi dispare definitiv...pentru că îşi uitase păcălitorul acasă!

Citit 4329 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.