Sigur că da! După atâta muncă (pe bune) luăm (cam una pe juma de zi) o pauză de tras sufletul (cum se zice aici, nu acolo), de reglat (reanimat) inspiraţia şi expiraţia, adică. Dacă tot ne hodinim, hai să şi mâncăm, nu? Stăm la umbra unui tufar spontan sau luat de noi (de pe râpă) şi înfipt în prăşitură, facem glume sărate, păpuşoii cresc şi bat din frunze întru slava cerului... hai să mâncăm, da?... Dacă avem borş în sufertaş şi mămăligă în şervet şi un snop de ceapă verde, e mană cerească!... Dacă avem oala cu chişleag, ori oala cu chisăliţă, ori ultimul ou de la ultima găină, e de două ori mană cerească!... Dacă nu avem nici una dintre variantele amintite, aplicăm planul de rezervă, adică planul cu care suntem obişnuiţi, planul (aproape) zilnic (de sezon, bineînţeles)!...
Planul este foarte simplu şi uşor de pus în aplicare, mai ales că Cel de Sus a dat pentru Cel de Jos o mulţime de posibilităţi pentru realizarea acestui plan vital. Deoarece, la marginea infinitului cu păpuşoi, funcţionează perfect coasta şi valea cu de toate. Aşadar, alergăm la marginea infinitului (o nimica toată, pentru entuziasmul nostru umplut cu tot ce-i mai bun din tabelul elementarului Mendeleev). Aici, măreţia liniştită a poghiazurilor ne întâmpină cu de toate (în afară de pâine şi sare): măcriş normal, hrean, păpădie, măcrişul iepurelui, ciuperci, baraboi, traista-ciobanului, troscot, coada-vacii, cânepă, lucernă, lumânărică, gorgoaze sălbatice, bureţi, coada-şoricelului, susai, coada-calului, cicoare, ceapa-ciorii, volbură... Mâncăm la faţa locului, ori luăm cu noi (luăm câte un maldăr, să nu lăcomim şi să nu facem risipă)...Şi mâncăm, şi ne ustură gura şi ochii, şi ne curg lacrimile (lacrimi verzi, nu din astea, banale)...şi ne tăvălim de râs că nu păţim nimic, nu ne taie la burtă, nu ne vâjâie căpăţâna...dimpotrivă, parcă suntem (mai) lucizi, ne sticlesc irisurile ca la cotoşmanii cotropiţi de admirare şi devastaţi de iubire!...Sigur că da! ce, animalele şi păsările noastre de lapte, de carne, de ouă, de povară...nu mănâncă (gratis) aceste substantive, şi nu păţesc nimic? şi, başca, ne mai şi suportă hachiţele, înjurăturile, blestemele, ciomegele, mofturile şi apucăturile noastre de hominide cu şcoală şi ştaif! Nu?
